Si totusi exista Dumnezeu! Il vom intalni in cer, acolo unde, pana la urma, vom ajunge cu totii, asteptand ca acesta sa ne dea ambalaj de suflet pentru a ne reintoarce pe pamant. Pentru unii exista in sufletul nostru. Acesta reprezinta tandretea, iubirea, intelegerea, respectul si toleranta. De fapt reprezinta toate sentimentele bune care ne coplesesc, ne invaluie, ne intra in suflet, si ne raman acolo pentru tot restul vietii.
Dumnezeu exista in toate lucrurile bune si frumoase de pe acest pamant, in inocenta si zambetul pur al unui copil, in minunatul proces al infloririi unui boboc de floare, in susurul cristalin al unei ape limpezi de munte, `` in fosnetul frunzis al arborilor ce-n toamna stau sa intre ``, in frumusetea si forta de libertate a tuturor fiintelor vii si animalice care traiesc pe acest pamant, in zambetul larg al oamenilor ce uita pentru o clipa de toate vitregiile vietii, in gingasia si usurinta cu care pasarile zboara, in toata maretia muntilor si albastrul atragator al cerului, marilor si oceanelor.
Si daca Dumnezeu nu ar exista, l-am inventa noi, pentru ca oricat de profitori si de rai putem fi, noi tot vrem sa iubim si sa fim iubiti la randul nostru, vrem sa impartasim cu totii, un pic din zambetul minunat si stralucitor al unui copil, vrem sa credem cat mai mult in siguranta si lipsa de griji a zilei de maine, in iubirea si armonia ce exista si va exista mult timp de acum incolo in familia noastra. Vrem sa credem ca putem fi respectati si apreciati de catre alte persoane, indiferent de cat de absurde si irationale pot fi relatiile dintre noi si alte persoane din anturajul nostru.
Si daca ziua de maine nu va mai veni niciodata pentru noi, haide-ti sa iubim azi pe semenii nostri, cu aceeasi intensitate cu care i-am putea iubi si maine! Nu ii necajiti si jigniti pe altii! Iubiti-va si nu o sa va para rau!
La revedere, prieteni, si nu uitati:
`` Allah, Dumnezeu sau Buddha,
Pentru toti acelasi!``!
SMILE, LIFE IS TO SHORT TO BE UNHAPPY!!!
Se afișează postările cu eticheta Proză. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Proză. Afișați toate postările
miercuri, octombrie 04, 2006
Sfarsitul lumii, chiar exista? - capitolul 13
Cel mai ciudat lucru care mi se intampla cu cartea asta, prima din existenta mea, prima pe care de altfel am scris-o, este ca ajung sa o termin de scris chiar cu ultimul capitol, cel cu numarul treisprezece si intr-o zi de treisprezece, intr-o duminica, chiar de ziua Sfantului Ioan Gura de Aur. Bine macar ca nu e marti azi, altfel a-ti fi aruncat cartea din mana si ati fi spus ca nu sunt superstitioasa, ceea ce e de altfel adevarat, si ca nu mi-e frica in nici un fel de Dumnezeu, ceea ce nu e in nici un caz adevarat. Ba chiar ma gandesc, atunci cand mai trag o injuratura, ma uit in sus, catre cer, si ma gandesc cu teama: Daca Dumnezeu exista, oare chiar ma va face sa sufar pentru toate relele pe care le-am comis? Ma va durea tare sau doar imi voi scranti piciorul?
Dupa parerea mea, Dumnezeu are simtul umorului si daca nu ma pedepseste acum, cu siguranta ma va pedepsi in Rai, atunci cand voi ajunge acolo. Probabil ma va astepta dupa poarta Raiului cu o nuielusa, deoarece de asta imi era cel mai teama cand eram mica. Bunicul din partea mamei, cel care a construit o troita si cel a carei sotie era foarte credincioasa, ma mintea in fiecare dimineata de Mosul Nicolae, ca acesta nu imi va aduce nimic altceva decat o simpla nuielusa, cat mai subtire si mai verde, ca sa doara ma tare, si chiar avea una a carei usturime o simteam deja pe pielea mea. Ma gandeam cu teama, ca nu voi avea timp pana seara, sa imi indrept toate greselile pe care le comisesem de-a lungul anului.
Si totusi, cu povestirile astea, cu aducerile aminte din timpul copilariei, ajung sa ma abat de la subiectul acestui capitol, si anume, acesta cu sfarsitul lumii, care dupa parerea mea, tot va trebui sa vina odata si odata. Doar nu putem trai la nesfarsit, nu?
Dupa cum bine va descriam la inceputul acestei carti, daca nu avem grija de planeta noastra Terra acum, vom ajunge sa plangem de mila mai tarziu, mai intai ei si de abia mai apoi noua, dar mai mult noua, deoarece ea s-ar putea sa isi mai duca putin existenta in universul asta imens care ne inconjoara.
Daca nu vom avea grija de ea, noi vom avea in primul rand de suferit. Daca vrem sa mai schimbam ceva, trebuie sa ne apucam in primul rand de toate. Nici unul din lucrurile cu probleme nu reprezinta o urgenta, toate sunt prioritati.
Si desi nu vreau sa va sperii, pentru ca m-as speria in primul rand pe mine, va spun doar ca sfarsitul lumii deja a inceput, in fiecare zi in lume are loc cate un eveniment care contribuie mai mult sau mai putin la sfarsitul lumii.
La sfarsitul anului 2004, chiar in ziua de 26 decembrie, in Thailanda, a avut loc un cutremur care a depasit ca intensitate scara Richter, cutremur ce a fost cauza unui tsunami ce a luat peste 270 de mii de vieti. Cutremurul s-a intamplat la o adancime de 30 de km, la o distanta de 150 de km de Sumatra si a durat 8 minute. Apa a invadat tarmul cu o viteza de cca 32 de km pe ora, creeand niste valuri inalte de 3 metri. Ce este de neimaginat este faptul ca un oras aflat la o distanta de 4 km de tarmul Oceanului Pacific, a fost complet sters dupa harta din cauza valurilor ucigase.
Anul acesta ( ne aflam in anul 2005 ), au avut loc atatea inundatii devastatoare care desi nu au luat multe vieti, probabil ca in viitorul apropiat vor deveni sursa unei mari lipse de hrana, doarece dupa toate culturile inundate nu s-a mai putut salva nimic si daca alte tari nu ne vor ajuta cu haine, alimente si materiale de constructii pentru refacerea caselor inundate, vor ajunge si la noi sa moara oamenii de frig ( deoarece se apropie iarna ), disperare sau foame.
Ar mai fi si multe atentate, produse de catre oameni, care s-au soldat cu moartea unor oameni nevinovati, cele din Spania din data de 11 Martie 2004, de la trenurile care duceau lumea la lucru si cel din 11 Septembrie 2001 din turnurile gemene WTC din New York, atentate in care si-au pierdut viata si multi romani.
Dar cel mai sangeros atentat care a avut loc vreodata in lume, pe planeta asta, a fost cel de la Hiroshima, din data de 6 August 1945, in care la momentul detonarii bombei nucleare, au murit zeci si zeci de mii de oameni, dar ale caror efecte devastatoare, s-au resimtit si mult mai tarziu si asta datorita radiatiilor bombei ucigase, oamenii murind din cauza ei chiar si la mult timp de la explozia acesteia.
Explozia de la Cernobal din data de 26 Aprilie 1986 a fost doar un accident, dar si aceasta a avut urmari in momentul acela, dar si cu mult timp dupa, unii oameni care traiesc in apropierea centralei nucleare, mai au si azi unele probleme de sanatate.
Din pacate, multe dintre evenimentele care ajung sa produca moartea unor oameni, sunt produse tot de oameni, si daca nu le vom stopa, vom ajunge sa traim noi insine, in niste conditii de nesuportat. Nimeni nu ne garanteaza ca vom trai bine pana in ultima clipa a existentei lumii. S-ar putea sa traim pentru o perioada lunga de timp, poate chiar pe parcursul a sute de ani, sub niste calduri naucitoare, sa avem cu totii cate un tip de cancer datorita substantelor radioactive si a tuturor obiectelor a caror denumire se termina in cuvantul nucleara, a secetei datorate subtierii stratului de ozon din cauza poluarii, si a altor multe, multe probleme si evenimente pe care la momentul actual nu le dam nici un fel de importanta, dar care mai tarziu ne vor deranja intr-atat de tare, incat vom ajunge sa ne invinovatim singuri ca nu am luat masuri la timpul potrivit si asa cum trebuia. Si da, sfarsitul lumii chiar exista! Il producem noi prin ignoranta, prin indiferenta cu care traim unele lucruri si situatii.
Chiar trebuie sa fim atat de indiferenti? Oare nu tot noi vom avea de suferit? Oare chiar ne-a ajuns cat am trait? Dar copiii nostri? La ei nu ne gandim? Suntem oare chiar atat de egoisti incat sa nu ne gandim cat de cat la ei?
``Ce imi pasa mie ce va fi maine? Eu doar traiesc azi!``, aud mereu spunandu-se asta in jurul meu. Dar oare chiar nu iti pasa? Nu vreau sa cred ca tu, draga cititorule, esti chiar atat de indiferent la tot ce se intampla in jurul tau!
Haide sa schimbam lumea amandoi, putin cate putin, draga cititorule! Haide, stiu ca poti! Renunta sa mai arunci un gunoi la voia intamplarii, recicleaza o coala de hartie azi si vei ajuta la salvarea unui copac maine! Planteaza o planta, orice planta! Aceasta va deveni la maturitate o sursa de oxigen. Daca vei planta un copac, va fi si mai bine!
Sunt atatea lucruri de facut. Sfarsitul lumii chiar va veni la un moment dat, dar macar il putem amana un pic. De ce sa murim azi, cand o putem face maine?
Astept ajutorul tau!
Dupa parerea mea, Dumnezeu are simtul umorului si daca nu ma pedepseste acum, cu siguranta ma va pedepsi in Rai, atunci cand voi ajunge acolo. Probabil ma va astepta dupa poarta Raiului cu o nuielusa, deoarece de asta imi era cel mai teama cand eram mica. Bunicul din partea mamei, cel care a construit o troita si cel a carei sotie era foarte credincioasa, ma mintea in fiecare dimineata de Mosul Nicolae, ca acesta nu imi va aduce nimic altceva decat o simpla nuielusa, cat mai subtire si mai verde, ca sa doara ma tare, si chiar avea una a carei usturime o simteam deja pe pielea mea. Ma gandeam cu teama, ca nu voi avea timp pana seara, sa imi indrept toate greselile pe care le comisesem de-a lungul anului.
Si totusi, cu povestirile astea, cu aducerile aminte din timpul copilariei, ajung sa ma abat de la subiectul acestui capitol, si anume, acesta cu sfarsitul lumii, care dupa parerea mea, tot va trebui sa vina odata si odata. Doar nu putem trai la nesfarsit, nu?
Dupa cum bine va descriam la inceputul acestei carti, daca nu avem grija de planeta noastra Terra acum, vom ajunge sa plangem de mila mai tarziu, mai intai ei si de abia mai apoi noua, dar mai mult noua, deoarece ea s-ar putea sa isi mai duca putin existenta in universul asta imens care ne inconjoara.
Daca nu vom avea grija de ea, noi vom avea in primul rand de suferit. Daca vrem sa mai schimbam ceva, trebuie sa ne apucam in primul rand de toate. Nici unul din lucrurile cu probleme nu reprezinta o urgenta, toate sunt prioritati.
Si desi nu vreau sa va sperii, pentru ca m-as speria in primul rand pe mine, va spun doar ca sfarsitul lumii deja a inceput, in fiecare zi in lume are loc cate un eveniment care contribuie mai mult sau mai putin la sfarsitul lumii.
La sfarsitul anului 2004, chiar in ziua de 26 decembrie, in Thailanda, a avut loc un cutremur care a depasit ca intensitate scara Richter, cutremur ce a fost cauza unui tsunami ce a luat peste 270 de mii de vieti. Cutremurul s-a intamplat la o adancime de 30 de km, la o distanta de 150 de km de Sumatra si a durat 8 minute. Apa a invadat tarmul cu o viteza de cca 32 de km pe ora, creeand niste valuri inalte de 3 metri. Ce este de neimaginat este faptul ca un oras aflat la o distanta de 4 km de tarmul Oceanului Pacific, a fost complet sters dupa harta din cauza valurilor ucigase.
Anul acesta ( ne aflam in anul 2005 ), au avut loc atatea inundatii devastatoare care desi nu au luat multe vieti, probabil ca in viitorul apropiat vor deveni sursa unei mari lipse de hrana, doarece dupa toate culturile inundate nu s-a mai putut salva nimic si daca alte tari nu ne vor ajuta cu haine, alimente si materiale de constructii pentru refacerea caselor inundate, vor ajunge si la noi sa moara oamenii de frig ( deoarece se apropie iarna ), disperare sau foame.
Ar mai fi si multe atentate, produse de catre oameni, care s-au soldat cu moartea unor oameni nevinovati, cele din Spania din data de 11 Martie 2004, de la trenurile care duceau lumea la lucru si cel din 11 Septembrie 2001 din turnurile gemene WTC din New York, atentate in care si-au pierdut viata si multi romani.
Dar cel mai sangeros atentat care a avut loc vreodata in lume, pe planeta asta, a fost cel de la Hiroshima, din data de 6 August 1945, in care la momentul detonarii bombei nucleare, au murit zeci si zeci de mii de oameni, dar ale caror efecte devastatoare, s-au resimtit si mult mai tarziu si asta datorita radiatiilor bombei ucigase, oamenii murind din cauza ei chiar si la mult timp de la explozia acesteia.
Explozia de la Cernobal din data de 26 Aprilie 1986 a fost doar un accident, dar si aceasta a avut urmari in momentul acela, dar si cu mult timp dupa, unii oameni care traiesc in apropierea centralei nucleare, mai au si azi unele probleme de sanatate.
Din pacate, multe dintre evenimentele care ajung sa produca moartea unor oameni, sunt produse tot de oameni, si daca nu le vom stopa, vom ajunge sa traim noi insine, in niste conditii de nesuportat. Nimeni nu ne garanteaza ca vom trai bine pana in ultima clipa a existentei lumii. S-ar putea sa traim pentru o perioada lunga de timp, poate chiar pe parcursul a sute de ani, sub niste calduri naucitoare, sa avem cu totii cate un tip de cancer datorita substantelor radioactive si a tuturor obiectelor a caror denumire se termina in cuvantul nucleara, a secetei datorate subtierii stratului de ozon din cauza poluarii, si a altor multe, multe probleme si evenimente pe care la momentul actual nu le dam nici un fel de importanta, dar care mai tarziu ne vor deranja intr-atat de tare, incat vom ajunge sa ne invinovatim singuri ca nu am luat masuri la timpul potrivit si asa cum trebuia. Si da, sfarsitul lumii chiar exista! Il producem noi prin ignoranta, prin indiferenta cu care traim unele lucruri si situatii.
Chiar trebuie sa fim atat de indiferenti? Oare nu tot noi vom avea de suferit? Oare chiar ne-a ajuns cat am trait? Dar copiii nostri? La ei nu ne gandim? Suntem oare chiar atat de egoisti incat sa nu ne gandim cat de cat la ei?
``Ce imi pasa mie ce va fi maine? Eu doar traiesc azi!``, aud mereu spunandu-se asta in jurul meu. Dar oare chiar nu iti pasa? Nu vreau sa cred ca tu, draga cititorule, esti chiar atat de indiferent la tot ce se intampla in jurul tau!
Haide sa schimbam lumea amandoi, putin cate putin, draga cititorule! Haide, stiu ca poti! Renunta sa mai arunci un gunoi la voia intamplarii, recicleaza o coala de hartie azi si vei ajuta la salvarea unui copac maine! Planteaza o planta, orice planta! Aceasta va deveni la maturitate o sursa de oxigen. Daca vei planta un copac, va fi si mai bine!
Sunt atatea lucruri de facut. Sfarsitul lumii chiar va veni la un moment dat, dar macar il putem amana un pic. De ce sa murim azi, cand o putem face maine?
Astept ajutorul tau!
Ratiune sau instinct primar? - capitolul 12
Si totusi, pentru toate aceste lucruri despre care am vorbit in articolul trecut, avem nevoie de ratiune sau de instinct primar? Este nevoie sa gandim profund sau sa ne aruncam pur si simplu cu capul inainte fara a ne gandi la consecinte? Ce sa alegem? Sa traim toata viata dupa niste legi pe care ni le dicteaza altii sau sa ne ascultam intuitia, dar sa nu avem pe cine da vina atunci cand ajungem la concluzia ca nu am luat de altfel cea mai buna decizie? Oare traim cu lumea de pe strada sau cu noi insine? E bine sa avem incredere in noi sau sa ii lasam pe altii sa ne conduca viata dupa bunul lor plac? Oare altii chiar sunt mai inteligenti ca noi? Oare nu au trecut si ei la un moment dat prin exact acelasi proces de evolutie pe care il strabatem noi acum? Nimeni nu s-a nascut invatat si nimeni nu le poate ordona altora sa faca doar ceea ce vor ei sa faca! Poate unii dintre ei sunt mai inteligenti ca noi la varsta asta, dar poate si noi vom fi, peste zece ani, de exemplu, la fel de inteligenti cum sunt ei acum.
Tocmai de aceea e recomandat ca atunci cand simtim ca totul va fi bine, sa ne ascultam intuitia. De multe ori s-ar putea sa avem dreptate cu deciziile pe care le luam si chiar daca gresim, macar ne-am facut-o cu mana noastra. Nu am intrebat pe nimeni altcineva, nu am deranjat alte persoane din jurul nostru ca mai apoi sa spunem ca:`` Uite, respectiva persoana e de vina! Ea m-a invatat cum sa procedez!``
Oricum, ca sa te iei dupa intuitie, tot ai nevoie de un pic de ratiune, de un gram de inteligenta ca sa pui lucrurile in balanta.
Ratiune sau instinct primar? Eu zic ca un pic din amandoua! In fond nimeni nu a omorat pisica! Aceasta are noua vieti. S-a omorat singura, putin cate putin. Nu sufla in ciorba ca ai sa te arzi cu iaurt!
Amandoua sunt bune deopotriva: si ratiunea dar si intuitia. Asta-i parerea mea!
Tocmai de aceea e recomandat ca atunci cand simtim ca totul va fi bine, sa ne ascultam intuitia. De multe ori s-ar putea sa avem dreptate cu deciziile pe care le luam si chiar daca gresim, macar ne-am facut-o cu mana noastra. Nu am intrebat pe nimeni altcineva, nu am deranjat alte persoane din jurul nostru ca mai apoi sa spunem ca:`` Uite, respectiva persoana e de vina! Ea m-a invatat cum sa procedez!``
Oricum, ca sa te iei dupa intuitie, tot ai nevoie de un pic de ratiune, de un gram de inteligenta ca sa pui lucrurile in balanta.
Ratiune sau instinct primar? Eu zic ca un pic din amandoua! In fond nimeni nu a omorat pisica! Aceasta are noua vieti. S-a omorat singura, putin cate putin. Nu sufla in ciorba ca ai sa te arzi cu iaurt!
Amandoua sunt bune deopotriva: si ratiunea dar si intuitia. Asta-i parerea mea!
marți, octombrie 03, 2006
Rutina sau lucruri bine definite? - capitolul 11
Ajungem in viata sa facem exact aceleasi lucruri pentru a ne trai existenta. Mergem mereu pe exact aceleasi drumuri fara a ne gandi insa ca am devenit pur si simplu niste roboti. Nu stim sa mai facem nimic altceva decat ceea ce am invatat la inceputul carierei noastre profesionale. Cu greu se mai rup unii dintre noi, cei mai indrazneti de altfel, de rutina asta molipsitoare si incearca sa mai invete si alta meserie, sa mai cunoasca si alte lucruri decat cele pe care le stiu deja.
Ne e frica de necunoscut sau doar de ceea ce nu am cunoscut inca?
Recunosc de altfel, spre rusinea mea, ca si eu fac parte din categoria acelor persoane carora le e frica sa mai invete si altceva decat acele lucruri bine stiute si bine depozitate acolo undeva, in mintea noastra. Ne e teama sa o luam din nou de la zero. Mi-e teama de necunoscut dar mai teama imi e ca nu voi putea face fata cerintelor oamenilor din jurul meu, ca ii voi dezamagi cu lipsa mea de experienta si ca voi ajunge sa fiu si eu la randul meu dezamagita. Nu am incredere, pur si simplu, in fortele mele propii. Si probabil ca exista pe lumea asta o multime de persoane care gandesc la fel ca mine.
Nu vrem ca cineva sa ne deranjeze de la culcusul nostru cald, din rutina noastra cea de toate zilele, facem mereu si mereu exact aceleasi lucruri la nesfarsit, ca si cum am fi niste roboti, ne lipseste pur si simplu creativitatea; poate doar artistii si creatorii de moda sa aiba parte de ea.
Ar trebui ca pana la urma, sa avem cu totii curajul de a ne arunca cu capul inainte. In fond si la urma urmei, ce am avea de pierdut? Poate ca am pierde doar rutina, care nici nu e buna mereu, dar am castiga de altfel foarte multi admiratori. Multor oameni le plac persoanele curajoase, indraznete, cele carora nu le e frica de necunoscut, multi dintre ei isi doresc chiar sa traiasca si sa lucreze alaturi de aceste persoane extraordinare, de aceste persoane care au curaj sa puna capat rutinei.
Haide-ti sa fim cu totii indrazneti! Nimeni nu spune ca va fi usor, dar totusi merita incercat! Exista o vorba care spune ca:`` Un timid nu a avut niciodata o femeie frumoasa!``, iar alta care spune ca:``De ce ti-e frica, de aia nu scapi!``
Daca ai curaj si nu vei lasa propiile temeri sa te bantuie poti ajunge chiar propiul tau sef. Totul poate evolua in favoarea ta daca ai vointa si nu arati ca totusi ti- e putin frica. Toata smecheria consta in faptul de a sti sa schimbi lucrurile la locul potrivit, in momentul potrivit!
Ne e frica de necunoscut sau doar de ceea ce nu am cunoscut inca?
Recunosc de altfel, spre rusinea mea, ca si eu fac parte din categoria acelor persoane carora le e frica sa mai invete si altceva decat acele lucruri bine stiute si bine depozitate acolo undeva, in mintea noastra. Ne e teama sa o luam din nou de la zero. Mi-e teama de necunoscut dar mai teama imi e ca nu voi putea face fata cerintelor oamenilor din jurul meu, ca ii voi dezamagi cu lipsa mea de experienta si ca voi ajunge sa fiu si eu la randul meu dezamagita. Nu am incredere, pur si simplu, in fortele mele propii. Si probabil ca exista pe lumea asta o multime de persoane care gandesc la fel ca mine.
Nu vrem ca cineva sa ne deranjeze de la culcusul nostru cald, din rutina noastra cea de toate zilele, facem mereu si mereu exact aceleasi lucruri la nesfarsit, ca si cum am fi niste roboti, ne lipseste pur si simplu creativitatea; poate doar artistii si creatorii de moda sa aiba parte de ea.
Ar trebui ca pana la urma, sa avem cu totii curajul de a ne arunca cu capul inainte. In fond si la urma urmei, ce am avea de pierdut? Poate ca am pierde doar rutina, care nici nu e buna mereu, dar am castiga de altfel foarte multi admiratori. Multor oameni le plac persoanele curajoase, indraznete, cele carora nu le e frica de necunoscut, multi dintre ei isi doresc chiar sa traiasca si sa lucreze alaturi de aceste persoane extraordinare, de aceste persoane care au curaj sa puna capat rutinei.
Haide-ti sa fim cu totii indrazneti! Nimeni nu spune ca va fi usor, dar totusi merita incercat! Exista o vorba care spune ca:`` Un timid nu a avut niciodata o femeie frumoasa!``, iar alta care spune ca:``De ce ti-e frica, de aia nu scapi!``
Daca ai curaj si nu vei lasa propiile temeri sa te bantuie poti ajunge chiar propiul tau sef. Totul poate evolua in favoarea ta daca ai vointa si nu arati ca totusi ti- e putin frica. Toata smecheria consta in faptul de a sti sa schimbi lucrurile la locul potrivit, in momentul potrivit!
duminică, octombrie 01, 2006
Natura umana si inumana - o realitate atat de complexa - capitolul 10
Toti pomii seamana intre ei, toate animalele au patru membre, toate pasarile au doua aripi, toate izvoarele pornesc din munti, toti oamenii seamana intre ei, toti cainii au acelasi latrat, toate lucrurile de pe lume pornesc de la aceeasi baza de structura - celula. Totul pe lumea asta pare atat de complex si totusi este atat de simplu. Natura isi urmeaza cursul ei firesc, in fiecare an natura renaste, traieste si moare sau hiberneaza.
Arborii o iau mereu de la capat: intai inmuguresc, apoi infloresc, fructele se dezvolta, se coc, se strica sau cad din copaci daca noi nu le culegem, apoi frunzele se usuca, se ingalbenesc si urmeaza acelasi curs firesc, asemanator cu cel al fructelor. Animalele si pasarile, la fel ca si oamenii, se nasc, traiesc si invata din experienta lor, imbatranesc si apoi mor. Dar totusi, la toate astea exista renasterea. Toti avem in noi samanta de a duce mai departe lumea asta atat de complexa, cu bucuriile si grijile ei.
Este atat de minunat sa stii ca natura isi reia mereu cursul ei firesc si ca noi contribuim mereu la acest proces de intinerire si renastere, in fiecare an al naturii. Toate vietuitoarele care se deplaseaza pe acest pamant au doi ochi, o inima, doi plamani, un suflet si o viata de trait. Toti au un rol binedefinit in cursul vietii. Toti arborii au cate o tulpina, radacini si o coroana mai mult sau mai putin frumoasa. Si prin aceasta se aseamana foarte mult cu restul plantelor existente pe acest taram de basm pe care il putem numi pur si simplu inestimabil.
Probabil ca Terra este cea mai frumoasa planeta din univers, prima cauza pentru care o putem numi astfel se datoreaza faptului ca aceasta este plina de viata. La noi pana si natura moarta are farmecul ei. Chiar si un copac uscat are farmecul lui, doar prin faptul ca acesta si-a trait viata, a razbit prin multe ierni grele si multe vitregii ale vremii, care daca ar fi fost om si ar fi putut vedea si auzi, ar reuni toate aceste intamplari observate si studiate de-a lungul vietii in niste legende.
Totul este atat de bine calculat pe lumea asta, te gandesti, iti pui o gramada de intrebari si ajungi la o gramada de raspunsuri incat totul ajunge sa ti se para atat de complex si terifiant, te gandesti cu groaza la cat de mic poti fi tu in univers. Si dupa cum bine spunea cineva si pot sa il citez, desi cuvantul nu este de fapt acelasi: ``Suntem prea mici pentru un univers atat de mare!``. Si totusi, daca vom sti sa pretuim natura, putem trai intr-o atmosfera foarte linistita, sa respiram un aer pur si racoritor, sa bem numai apa limpede si dulce de izvor, sa traim in liniste si armonie impreuna cu celelalte vietuitoare, sa petrecem un weekend sau o vacanta in niste locuri minunate unde nu se aude decat susurul pur al izvoarelor de munte, fosnetul frunzis al arborilor verzi sau aramii, in functie de anotimpul in care ne aflam; sau pentru altii care iubesc marea, valurile inspumate care se lovesc de plajele nisipoase si se rasfira peste acestea, aducand odata cu ele, putin din scoicile si cochiliile de melci ce au trait odata pe fundul acestei ape intinse parca la nesfarsit.
Si totusi toate acestea par prea complexe pentru a se fi ivit pur si simplu pe acest pamant dintr-o data, dar nici nu putem crede ca totul ar fi putut creat in doar sapte zile asa cum sta scris in Biblie sau de fapt in sase zile, deoarece in cea de-a saptea zi, Dumnezeu s-a odihnit. Toate vietuitoarele de pe lumea asta nu au fi putut fi create doar intr-o singura zi, cum de altfel nici omul.
Corpul uman este prea complex pentru a fi creat intr-o singura zi si cam aceleasi ``piese de ansamblu`` le regasim si la mamifere sau pasari: toate au cate o inima, un ficat, patru membre - doua superioare si doua inferioare, un cap, doi ochi, un nas sau cioc la pasari, o gura, un gat si alte parti ale corpului si organe care se aseamana foarte mult intre ele.
Si tocmai acest ansamblu de piese este prea complex pentru a fi creat doar de natura umana, fara ajutorul lui Dumnezeu. Toate lucrurile de pe lumea asta, omul nu ar fi putut sa le creeze nici intr-o mie de ani si totusi nici Dumnezeu nu ar fi putut fi chiar atat de mare incat sa poata cuprinde intreaga lume.
Daca ne luam dupa oamenii de stiinta, noi am evoluat din maimute, din doua specii de oameni preistorici, am ramas doar noi, homosapiens, cei mai destepti, cei mai inteligenti, cei care au reusit sa observe cel mai bine diferenta dintre bine si rau. Cei dinaintea noastra au ramas undeva in urma si au disparut pur si simplu sau au murit. Si totusi aceasta idee ar putea bate cap in cap faptul, cum ca Dumnezeu ar fi creat omul: pe Adam din tarana si pe Eva din coasta lui Adam. Dar nici gradina din Rai (Edenul) si sarpele ispititor nu ar mai fi existat de fel. Si totusi totusi care dintre cele doua variante este cea corecta? Oare sarpele nu este decat un personaj de poveste, acesta reprezentand numai omul parsiv, siret, insistent, tulburator si aducator de ispite? Oare Eva a fost declarat creata din coasta lui Adam, doar pentru simplul fapt ca se spune ca aceasta i-ar fi inferioara barbatului, ca trebuie sa se ingrijeasca de barbatul ei si sa i se supuna acestuia pana la moartea unuia dintre cei doi?
Si totusi omul este o fiinta atat de inteligenta, incat am putea spune ca acesta a evoluat prea mult in ultimii doua sute de ani, ajungand cu statutul sau de om stiutor la toate si de toate, la niste moduri de a-si duce existenta si la a crea in jurul lui niste lucruri prea complexe si prea complicate incat am putea declara cu mana pe inima, ca acesta se afla cu adevarat deasupra intregii lumi si deasupra tuturor vietuitoarelor ce populeaza planeta, acestea din urma facand exact aceleasi lucruri pe care le faceau si la inceputul facerii lumii.
Suntem cea mai inteligenta specie de pe Terra, planeta albastra!
Arborii o iau mereu de la capat: intai inmuguresc, apoi infloresc, fructele se dezvolta, se coc, se strica sau cad din copaci daca noi nu le culegem, apoi frunzele se usuca, se ingalbenesc si urmeaza acelasi curs firesc, asemanator cu cel al fructelor. Animalele si pasarile, la fel ca si oamenii, se nasc, traiesc si invata din experienta lor, imbatranesc si apoi mor. Dar totusi, la toate astea exista renasterea. Toti avem in noi samanta de a duce mai departe lumea asta atat de complexa, cu bucuriile si grijile ei.
Este atat de minunat sa stii ca natura isi reia mereu cursul ei firesc si ca noi contribuim mereu la acest proces de intinerire si renastere, in fiecare an al naturii. Toate vietuitoarele care se deplaseaza pe acest pamant au doi ochi, o inima, doi plamani, un suflet si o viata de trait. Toti au un rol binedefinit in cursul vietii. Toti arborii au cate o tulpina, radacini si o coroana mai mult sau mai putin frumoasa. Si prin aceasta se aseamana foarte mult cu restul plantelor existente pe acest taram de basm pe care il putem numi pur si simplu inestimabil.
Probabil ca Terra este cea mai frumoasa planeta din univers, prima cauza pentru care o putem numi astfel se datoreaza faptului ca aceasta este plina de viata. La noi pana si natura moarta are farmecul ei. Chiar si un copac uscat are farmecul lui, doar prin faptul ca acesta si-a trait viata, a razbit prin multe ierni grele si multe vitregii ale vremii, care daca ar fi fost om si ar fi putut vedea si auzi, ar reuni toate aceste intamplari observate si studiate de-a lungul vietii in niste legende.
Totul este atat de bine calculat pe lumea asta, te gandesti, iti pui o gramada de intrebari si ajungi la o gramada de raspunsuri incat totul ajunge sa ti se para atat de complex si terifiant, te gandesti cu groaza la cat de mic poti fi tu in univers. Si dupa cum bine spunea cineva si pot sa il citez, desi cuvantul nu este de fapt acelasi: ``Suntem prea mici pentru un univers atat de mare!``. Si totusi, daca vom sti sa pretuim natura, putem trai intr-o atmosfera foarte linistita, sa respiram un aer pur si racoritor, sa bem numai apa limpede si dulce de izvor, sa traim in liniste si armonie impreuna cu celelalte vietuitoare, sa petrecem un weekend sau o vacanta in niste locuri minunate unde nu se aude decat susurul pur al izvoarelor de munte, fosnetul frunzis al arborilor verzi sau aramii, in functie de anotimpul in care ne aflam; sau pentru altii care iubesc marea, valurile inspumate care se lovesc de plajele nisipoase si se rasfira peste acestea, aducand odata cu ele, putin din scoicile si cochiliile de melci ce au trait odata pe fundul acestei ape intinse parca la nesfarsit.
Si totusi toate acestea par prea complexe pentru a se fi ivit pur si simplu pe acest pamant dintr-o data, dar nici nu putem crede ca totul ar fi putut creat in doar sapte zile asa cum sta scris in Biblie sau de fapt in sase zile, deoarece in cea de-a saptea zi, Dumnezeu s-a odihnit. Toate vietuitoarele de pe lumea asta nu au fi putut fi create doar intr-o singura zi, cum de altfel nici omul.
Corpul uman este prea complex pentru a fi creat intr-o singura zi si cam aceleasi ``piese de ansamblu`` le regasim si la mamifere sau pasari: toate au cate o inima, un ficat, patru membre - doua superioare si doua inferioare, un cap, doi ochi, un nas sau cioc la pasari, o gura, un gat si alte parti ale corpului si organe care se aseamana foarte mult intre ele.
Si tocmai acest ansamblu de piese este prea complex pentru a fi creat doar de natura umana, fara ajutorul lui Dumnezeu. Toate lucrurile de pe lumea asta, omul nu ar fi putut sa le creeze nici intr-o mie de ani si totusi nici Dumnezeu nu ar fi putut fi chiar atat de mare incat sa poata cuprinde intreaga lume.
Daca ne luam dupa oamenii de stiinta, noi am evoluat din maimute, din doua specii de oameni preistorici, am ramas doar noi, homosapiens, cei mai destepti, cei mai inteligenti, cei care au reusit sa observe cel mai bine diferenta dintre bine si rau. Cei dinaintea noastra au ramas undeva in urma si au disparut pur si simplu sau au murit. Si totusi aceasta idee ar putea bate cap in cap faptul, cum ca Dumnezeu ar fi creat omul: pe Adam din tarana si pe Eva din coasta lui Adam. Dar nici gradina din Rai (Edenul) si sarpele ispititor nu ar mai fi existat de fel. Si totusi totusi care dintre cele doua variante este cea corecta? Oare sarpele nu este decat un personaj de poveste, acesta reprezentand numai omul parsiv, siret, insistent, tulburator si aducator de ispite? Oare Eva a fost declarat creata din coasta lui Adam, doar pentru simplul fapt ca se spune ca aceasta i-ar fi inferioara barbatului, ca trebuie sa se ingrijeasca de barbatul ei si sa i se supuna acestuia pana la moartea unuia dintre cei doi?
Si totusi omul este o fiinta atat de inteligenta, incat am putea spune ca acesta a evoluat prea mult in ultimii doua sute de ani, ajungand cu statutul sau de om stiutor la toate si de toate, la niste moduri de a-si duce existenta si la a crea in jurul lui niste lucruri prea complexe si prea complicate incat am putea declara cu mana pe inima, ca acesta se afla cu adevarat deasupra intregii lumi si deasupra tuturor vietuitoarelor ce populeaza planeta, acestea din urma facand exact aceleasi lucruri pe care le faceau si la inceputul facerii lumii.
Suntem cea mai inteligenta specie de pe Terra, planeta albastra!
Sinuciderea , o ultima solutie? - capitolul 9
Ajungem sa ii condamnam pe sinucigasi pentru gesturile pe care le fac pentru a-si lua viata, dar nu ne gandim nici o clipa la faptul ca ei nu sunt decat niste victime ale societatii. Multe dintre faptele lor iau nastere datorita regulilor impuse de societate, multi dintre ei se simt vinovati pentru un incovenient pe care l-au provocat altor persoane si pentru ca nu pot trai cu ideea de ``Ce va zice lumea?``, isi pun capat zilelor fara a se gandi insa la consecinte, la ce vor lasa in urma lor.
Oare chiar nu exista nici o solutie pentru greseala pe care au savarsit-o? Ei nu se inchipuie decat aratati cu degetul de catre societate, la cum se va uita lumea la ei pe strada, gandindu-se la ce lucruri oribile a putut face viitorul sinucigas. Dar oare nu ii condamnam noi insine la moarte doar prin faptul de a-i arata cu degetul? Oare noi suntem chiar asa de perfecti incat sa ajungem sa ii condamnam pe altii? Preotii nu ii primesc nici in biserica, dupa ce acestia si-au pus capat zilelor, deoarece biserica ii considera niste lasi care nu au avut curaj sa infrunte vitregiile vietii. Multi isi pun capat zilelor din diverse motive pur si simplu penibile: cum ar fi faptul de a fi parasit de catre iubit sau iubita; altii sunt condamnati de catre societate pentru a fi altfel decat restul lumii, cum ar fi de exemplu homosexualii; altii isi iau pur si simplu viata din disperarea de a nu mai sti cum sa faca fata saraciei crunte in care se zbat. Si ce e mai grav e faptul ca societatea nu ii ajuta sa scape de saracie, ba chiar se uita la ei cu dispret. Unii dintre ei, cei care nu fura, cer de lucru, cer chiar sa munceasca ceva pentru a nu primi totul pe gratis, dar multi dintre noi ne uitam la ei cu sila deoarece ii vedem jegosi si prost imbracati. Dar pentru ca sunt refuzati, ajung si acestia la randul lor sa fure, apoi nemaizarind nici o raza de speranta in viitor, nici o oportunitate in gasirea unei rezolvari pentru un trai mai bun, isi pun capat zilelor prin diverse metode.
Noi ar trebui sa ii ajutam pe toti acestia nu inainte de a fi prea tarziu. Nu trebuie neaparat sa ii acceptam daca nu ne plac ca oameni, dar am putea macar sa nu ii mai aratam cu degetul. Sa ii ignoram pur si simplu. Oare legile noastre nescrise sunt chiar mai bune decat ceea ce vrem noi sa credem ca este bine sau rau pentru oamenii de pe lumea asta? Cu ce drept vrem noi sa ii judecam pe altii? Oare nu am gresit si noi vreodata in viata noastra, la un moment dat?
Exista pe lumea asta multe persoane asa zis credincioase, care se duc la biserica, aprind lumanari atat pentru cei vii cat si pentru cei morti, se roaga pentru diverse lucruri, situatii si persoane, dar care atunci cand parasesc usa bisericii si ajung din nou acasa, incep sa ii injure si sa ii barfeasca pe altii. Si atunci ma intreb cu ce oare suntem noi mai buni decat restul oamenilor? Bineinteles, nu ma refer aici la toate persoanele existente in biserica pe timpul slujbelor, ci doar la o mica parte dintre acestea.
Eu nu ma duc in biserica, deoarece si eu mai injur din cand in cand atunci cand nu imi convine ceva sau de cineva. Si atunci ma intreb daca eu merit sa intru in biserica la cat sunt de pacatoasa si de rea. Doar nu o sa ma astept ca Dumnezeu sa ma ierte mereu pentru toate greselile pe care le fac. Ar fi o dovada de nesimtire sa intru in biserica, mereu sa ma inchin, sa ma spovedesc si sa ma rog, apoi sa ies in lume, sa injur iar si sa vreau raul cuiva, sa intru din nou in biserica pentru a ma ruga si apoi sa o iau mereu cu injuratul de la capat. Crede-ti ca toate aceste lucruri pot continua mereu la nesfarsit? Eu nu cred!
Tocmai de aceea nu ar trebui sa ii aratam mereu pe altii cu degetul. Dovada: nici noi nu suntem perfecti!
Si totusi este sinuciderea o ultima solutie? De multe ori in viata ne aflam la rascruce de drumuri si din pacate nu exista nici un semn care sa ne arate directia spre care sa ne indreptam: spre bine sau spre rau.
Desi exista intuitie, acel al saselea simt care ne sesizeaza drumul cel bun, de multe ori ni se intampla sa alegem exact drumul cel prost, iar mai tarziu in viata ajungem sa ne intrebam daca schimbam directia de mers, oare ne-ar fi fost mai bine? Oare destinul nostru ar fi fost cu totul altul? Poate nu vom sti niciodata acest lucru, deoarece de foarte putine ori ni se mai ofera si o a doua sansa, aceea de a ne lua dupa intuitia pe care prima data am ignorat-o.
Si totusi sinuciderea nu este si nu va fi niciodata ultima solutie. Cel mai bine ar fi sa astepti sa vezi ce iti va oferi viata! S-ar putea sa ai chiar unele surprize: unele placute, altele mai putin placute, iar altele poate chiar amuzante. Cel mai bine ar fi sa te uiti in urma la trecutul tau si sa observi ca ai trecut prin niste situatii din care la momentul oportun nu stiai cum sa mai iesi si sa faci haz de necaz, deoarece credeai in momentul acela ca ``ti s-au inecat toate corabiile``!
Poate asta te va imbarbata in asa fel incat de acum inainte, cand te vei mai intalni cu astfel de situatii in viitorul tau, sa te gandesti la faptul ca poti trece peste obstacole, indiferent cat de mici sau de mari pot fi acestea, la fel cum ai facut si altadata. Si nu uita cel mai important lucru de pe lumea aceasta:
Zambeste, maine poate fi mai rau!
Oare chiar nu exista nici o solutie pentru greseala pe care au savarsit-o? Ei nu se inchipuie decat aratati cu degetul de catre societate, la cum se va uita lumea la ei pe strada, gandindu-se la ce lucruri oribile a putut face viitorul sinucigas. Dar oare nu ii condamnam noi insine la moarte doar prin faptul de a-i arata cu degetul? Oare noi suntem chiar asa de perfecti incat sa ajungem sa ii condamnam pe altii? Preotii nu ii primesc nici in biserica, dupa ce acestia si-au pus capat zilelor, deoarece biserica ii considera niste lasi care nu au avut curaj sa infrunte vitregiile vietii. Multi isi pun capat zilelor din diverse motive pur si simplu penibile: cum ar fi faptul de a fi parasit de catre iubit sau iubita; altii sunt condamnati de catre societate pentru a fi altfel decat restul lumii, cum ar fi de exemplu homosexualii; altii isi iau pur si simplu viata din disperarea de a nu mai sti cum sa faca fata saraciei crunte in care se zbat. Si ce e mai grav e faptul ca societatea nu ii ajuta sa scape de saracie, ba chiar se uita la ei cu dispret. Unii dintre ei, cei care nu fura, cer de lucru, cer chiar sa munceasca ceva pentru a nu primi totul pe gratis, dar multi dintre noi ne uitam la ei cu sila deoarece ii vedem jegosi si prost imbracati. Dar pentru ca sunt refuzati, ajung si acestia la randul lor sa fure, apoi nemaizarind nici o raza de speranta in viitor, nici o oportunitate in gasirea unei rezolvari pentru un trai mai bun, isi pun capat zilelor prin diverse metode.
Noi ar trebui sa ii ajutam pe toti acestia nu inainte de a fi prea tarziu. Nu trebuie neaparat sa ii acceptam daca nu ne plac ca oameni, dar am putea macar sa nu ii mai aratam cu degetul. Sa ii ignoram pur si simplu. Oare legile noastre nescrise sunt chiar mai bune decat ceea ce vrem noi sa credem ca este bine sau rau pentru oamenii de pe lumea asta? Cu ce drept vrem noi sa ii judecam pe altii? Oare nu am gresit si noi vreodata in viata noastra, la un moment dat?
Exista pe lumea asta multe persoane asa zis credincioase, care se duc la biserica, aprind lumanari atat pentru cei vii cat si pentru cei morti, se roaga pentru diverse lucruri, situatii si persoane, dar care atunci cand parasesc usa bisericii si ajung din nou acasa, incep sa ii injure si sa ii barfeasca pe altii. Si atunci ma intreb cu ce oare suntem noi mai buni decat restul oamenilor? Bineinteles, nu ma refer aici la toate persoanele existente in biserica pe timpul slujbelor, ci doar la o mica parte dintre acestea.
Eu nu ma duc in biserica, deoarece si eu mai injur din cand in cand atunci cand nu imi convine ceva sau de cineva. Si atunci ma intreb daca eu merit sa intru in biserica la cat sunt de pacatoasa si de rea. Doar nu o sa ma astept ca Dumnezeu sa ma ierte mereu pentru toate greselile pe care le fac. Ar fi o dovada de nesimtire sa intru in biserica, mereu sa ma inchin, sa ma spovedesc si sa ma rog, apoi sa ies in lume, sa injur iar si sa vreau raul cuiva, sa intru din nou in biserica pentru a ma ruga si apoi sa o iau mereu cu injuratul de la capat. Crede-ti ca toate aceste lucruri pot continua mereu la nesfarsit? Eu nu cred!
Tocmai de aceea nu ar trebui sa ii aratam mereu pe altii cu degetul. Dovada: nici noi nu suntem perfecti!
Si totusi este sinuciderea o ultima solutie? De multe ori in viata ne aflam la rascruce de drumuri si din pacate nu exista nici un semn care sa ne arate directia spre care sa ne indreptam: spre bine sau spre rau.
Desi exista intuitie, acel al saselea simt care ne sesizeaza drumul cel bun, de multe ori ni se intampla sa alegem exact drumul cel prost, iar mai tarziu in viata ajungem sa ne intrebam daca schimbam directia de mers, oare ne-ar fi fost mai bine? Oare destinul nostru ar fi fost cu totul altul? Poate nu vom sti niciodata acest lucru, deoarece de foarte putine ori ni se mai ofera si o a doua sansa, aceea de a ne lua dupa intuitia pe care prima data am ignorat-o.
Si totusi sinuciderea nu este si nu va fi niciodata ultima solutie. Cel mai bine ar fi sa astepti sa vezi ce iti va oferi viata! S-ar putea sa ai chiar unele surprize: unele placute, altele mai putin placute, iar altele poate chiar amuzante. Cel mai bine ar fi sa te uiti in urma la trecutul tau si sa observi ca ai trecut prin niste situatii din care la momentul oportun nu stiai cum sa mai iesi si sa faci haz de necaz, deoarece credeai in momentul acela ca ``ti s-au inecat toate corabiile``!
Poate asta te va imbarbata in asa fel incat de acum inainte, cand te vei mai intalni cu astfel de situatii in viitorul tau, sa te gandesti la faptul ca poti trece peste obstacole, indiferent cat de mici sau de mari pot fi acestea, la fel cum ai facut si altadata. Si nu uita cel mai important lucru de pe lumea aceasta:
Zambeste, maine poate fi mai rau!
vineri, septembrie 29, 2006
Iubire neconditionata - capitolul 8
Tocmai am scris despre acest lucru, despre acei prieteni care ne iubesc si tin la noi indiferent de ce fel de oameni suntem, despre acei prieteni care sunt ei insisi atat de darnici si intelegatori incat in preajma lor uitam de toate grijile si problemele si nu ne mai temem de nimic.
E atat de bine sa iubesti fara sa te gandesti ca vei primi ceva in schimb, incat acest lucru te face sa simti ca plutesti deasupra tuturor, ca zbori deasupra tuturor, ca zbori deasupra intregii lumi, te face sa te simti mai bun si mai frumos decat un inger.
Cine a urcat vreodata pe varful unui munte stie de fapt la ce ma refer, cunoaste acel sentiment de ``stapan al lumii``, acea senzatie de eliberare si de salvare a mintii si sufletului de toate grijile si problemele care ne framanta zi de zi, uitam de toate persoanele care ne-au facut vreodata rau, de toate persoanele care ne urasc sau barfesc pe la spate, de tot raul din lume. Suntem de fapt in culmea extazului, suntem fericiti fara a fi de altfel cei mai bogati oameni din lume, putem fi chiar si cei mai saraci oameni din lume pentru ca acolo sus nu ne mai pasa de nimeni si nimic.
Si totusi acest sentiment de eliberare absoluta ne este dat doar de iubirea neconditionata. Acest sentiment este cel mai bine reprezentat in situatia in care suntem foarte indragostiti de cineva sau cand ne place de cineva foarte mult. In acele momente nu ne mai intereseaza de toate defectele pe care le intalnim la acea persoana, de faptele rele pe care le-a infaptuit si de toate vorbele rele pe care le-a grait. Suntem pur si simplu orbiti de dragoste, suntem cu capul in nori.
Si totusi e bine sa fim putin si cu picioarele pe pamant. Ni se intampla sa dam in viata de niste persoane de care pur si simplu ne indragostim, fara a vea insa parte de acea iubire idilica prezenta de obicei intre doua persoane de sex opus. Sper ca stiti la ce ma refer, nu?
Sunt acele persoane pe care le simpatizam pur si simplu. Sunt anumite persoane in lume care nu pot suferi acele persoane pe care noi le admiram pentru ca pur si simplu ne place felul lor de a fi. Acele persoane nu fac de altfel absolut nimic pentru a ne face sa ne indragostim de ele. Sunt pur si simplu simpatice.
Cateva exemple ar putea fi date de actorii de la Hollywood si nu numai: Anthony Quinn, Sophia Loren, Frank Sinatra care este si cantaret, de Cher, de foarte putini politicieni, deoarece dansii nu sunt prea apreciati de oamenii de rand, dar si de catre colegii de servici sau pur si simplu de oamenii de pe srada sau de vecinii pe care ii intalnim mai des.
Aceasta iubire este de fapt iubire neconditionata, iubim fara sa cerem nimic in schimb, am fi in stare sa donam si sange pentru persoanele pe care le simpatizam in cazul in care acestea ar avea un accident. Nu acceptam nimic in schimb sau de la ele si asta deoarece, daca ele zambesc si noi zambim, daca ele sunt suparate si noua ni se ineaca corabiile, daca ele se bucura si noi ne bucuram odata cu ele, daca lor le moare cineva cunoscut si noi suntem suparati de disparitia acelei persoane desi nu o cunosteam deloc.
E placut sa ajungi sa cunosti o astfel de iubire, o iubire care se afla mai presus fata de iubirea pe care o simti fata de propiul iubit sau iubita, desi si aceasta este la randul ei o iubire inestimabila. Este pur si simplu o iubire inaltatoare atat pentru spirit cat si pentru suflet.
Din fericire am cunoscut si eu o astfel de iubire, intamplator persoana respectiva fiind de sex opus. Si acum am acel sentiment fata de acea persoana, desi nu am mai vazut-o de mult timp. Dar stiu ca voi iubi acea persoana si chiar ma bazez pe faptul acesta, indiferent daca voi afla ca este casatorita, deoarece ma voi bucura de faptul ca si-a gasit fericirea, bineinteles daca si el la randul lui crede acelasi lucru, ca traieste in dragoste si armonie cu persoana respectiva; ca voi iubi acea persoana indiferent de nivelul social la care va ajunge, va cobori la limita subexistentei, se va inalta in societate ajungand cel mai bogat om din lume sau va ramane totusi acelasi om obisnuit pe care il stiu de-o viata. Oricum, indiferent de ce se va intampla cu mine sau cu el, acel sentiment nu va disparea. Ba chiar daca intr-o zi va ramane fara servici sau fara casa il voi consola, il voi sprijini si il voi asigura de faptul ca il voi ajuta sa aiba puterea sa vrea si sa ia totul de la capat. Si nici nu trebuie sa ii dezvalui numele, deoarece stiu ca daca va citi aceste randuri, cu siguranta se va recunoaste si isi va da seama ca despre el am scris.
Voi stiti despre ce vorbesc? Ati trait vreodata o astfel de iubire, neconditionata? Tot ce va pot spune este ca aceasta nu este decat o iubire care vine dintr-un suflet pentru alt suflet!
E atat de bine sa iubesti fara sa te gandesti ca vei primi ceva in schimb, incat acest lucru te face sa simti ca plutesti deasupra tuturor, ca zbori deasupra tuturor, ca zbori deasupra intregii lumi, te face sa te simti mai bun si mai frumos decat un inger.
Cine a urcat vreodata pe varful unui munte stie de fapt la ce ma refer, cunoaste acel sentiment de ``stapan al lumii``, acea senzatie de eliberare si de salvare a mintii si sufletului de toate grijile si problemele care ne framanta zi de zi, uitam de toate persoanele care ne-au facut vreodata rau, de toate persoanele care ne urasc sau barfesc pe la spate, de tot raul din lume. Suntem de fapt in culmea extazului, suntem fericiti fara a fi de altfel cei mai bogati oameni din lume, putem fi chiar si cei mai saraci oameni din lume pentru ca acolo sus nu ne mai pasa de nimeni si nimic.
Si totusi acest sentiment de eliberare absoluta ne este dat doar de iubirea neconditionata. Acest sentiment este cel mai bine reprezentat in situatia in care suntem foarte indragostiti de cineva sau cand ne place de cineva foarte mult. In acele momente nu ne mai intereseaza de toate defectele pe care le intalnim la acea persoana, de faptele rele pe care le-a infaptuit si de toate vorbele rele pe care le-a grait. Suntem pur si simplu orbiti de dragoste, suntem cu capul in nori.
Si totusi e bine sa fim putin si cu picioarele pe pamant. Ni se intampla sa dam in viata de niste persoane de care pur si simplu ne indragostim, fara a vea insa parte de acea iubire idilica prezenta de obicei intre doua persoane de sex opus. Sper ca stiti la ce ma refer, nu?
Sunt acele persoane pe care le simpatizam pur si simplu. Sunt anumite persoane in lume care nu pot suferi acele persoane pe care noi le admiram pentru ca pur si simplu ne place felul lor de a fi. Acele persoane nu fac de altfel absolut nimic pentru a ne face sa ne indragostim de ele. Sunt pur si simplu simpatice.
Cateva exemple ar putea fi date de actorii de la Hollywood si nu numai: Anthony Quinn, Sophia Loren, Frank Sinatra care este si cantaret, de Cher, de foarte putini politicieni, deoarece dansii nu sunt prea apreciati de oamenii de rand, dar si de catre colegii de servici sau pur si simplu de oamenii de pe srada sau de vecinii pe care ii intalnim mai des.
Aceasta iubire este de fapt iubire neconditionata, iubim fara sa cerem nimic in schimb, am fi in stare sa donam si sange pentru persoanele pe care le simpatizam in cazul in care acestea ar avea un accident. Nu acceptam nimic in schimb sau de la ele si asta deoarece, daca ele zambesc si noi zambim, daca ele sunt suparate si noua ni se ineaca corabiile, daca ele se bucura si noi ne bucuram odata cu ele, daca lor le moare cineva cunoscut si noi suntem suparati de disparitia acelei persoane desi nu o cunosteam deloc.
E placut sa ajungi sa cunosti o astfel de iubire, o iubire care se afla mai presus fata de iubirea pe care o simti fata de propiul iubit sau iubita, desi si aceasta este la randul ei o iubire inestimabila. Este pur si simplu o iubire inaltatoare atat pentru spirit cat si pentru suflet.
Din fericire am cunoscut si eu o astfel de iubire, intamplator persoana respectiva fiind de sex opus. Si acum am acel sentiment fata de acea persoana, desi nu am mai vazut-o de mult timp. Dar stiu ca voi iubi acea persoana si chiar ma bazez pe faptul acesta, indiferent daca voi afla ca este casatorita, deoarece ma voi bucura de faptul ca si-a gasit fericirea, bineinteles daca si el la randul lui crede acelasi lucru, ca traieste in dragoste si armonie cu persoana respectiva; ca voi iubi acea persoana indiferent de nivelul social la care va ajunge, va cobori la limita subexistentei, se va inalta in societate ajungand cel mai bogat om din lume sau va ramane totusi acelasi om obisnuit pe care il stiu de-o viata. Oricum, indiferent de ce se va intampla cu mine sau cu el, acel sentiment nu va disparea. Ba chiar daca intr-o zi va ramane fara servici sau fara casa il voi consola, il voi sprijini si il voi asigura de faptul ca il voi ajuta sa aiba puterea sa vrea si sa ia totul de la capat. Si nici nu trebuie sa ii dezvalui numele, deoarece stiu ca daca va citi aceste randuri, cu siguranta se va recunoaste si isi va da seama ca despre el am scris.
Voi stiti despre ce vorbesc? Ati trait vreodata o astfel de iubire, neconditionata? Tot ce va pot spune este ca aceasta nu este decat o iubire care vine dintr-un suflet pentru alt suflet!
duminică, septembrie 24, 2006
Oamenii cu doua fete - capitolul 7
In viata intalinim tot felul de oameni. In mod special, imi plac foarte mult oamenii veseli, optimisti, cei plini de viata, cei care oricat de suparat si necajit ai fi, ei reusesc nu numai sa te faca sa zambesti, dar ajungi sa faci si glume pe seama starii tale generale de mai inainte. Ma bucur de fiecare data cand ii reintalnesc pe acesti oameni, oricand pe parcursul vietii. Ei sunt acei oameni care ar trebui sa fie de fapt nemuritori, dar pentru ca nemurirea nu este de fapt posibila, mi-ar placea ca sa ii revad pe toti acestia in Rai, sa fiu inconjurata numai de ei, bineinteles, numai daca asta exista.
Dar totusi exista si o serie de persoane opuse oamenilor de genul optimisti si plini de viata. Si nu ma refer de fapt la persoanele pesimiste si posomorate, cele pentru care nu exista decat jumatatea goala a paharului, ci la cele care se aseamana de altfel foarte mult cu cele plina de viata, dar care sunt de fapt acele persoane care isi doresc sa moara capra vecinului, acele persoane care sunt de fapt cu doua fete.
Acestea sunt niste fiinte foarte lingusitoare, iti fac complimente, te asigura de tot sprijinul si suportul lor moral in momentele grele ale vietii, iti asculta toate pasurile, iti mai si garanteaza ca totul va fi bine desi nici ele nu sunt sigure de asta.
Dar de fapt aceste persoane nu fac altceva dacat sa iti infinga cutitul in spate atunci cand nu esti atent. De abia asteapta sa barfeasca cu alte persoane niste lucruri despre tine care sunt de altfel secrete ale tale si pe care ar fi trebuit sa nu le dezvalui nimanui niciodata. Aceste persoane nu isi urmaresc decat propiul interes, desi nu stiu ce interes ar putea avea barfindu-i pe altii.
Din fericire exista si opusul acestor persoane; sunt acei prieteni de nadejde, cei pe care ne place sa ii numim prieteni de familie sau prieteni pe viata, sunt acei prieteni care ne iubesc neconditionat, cei care sunt alaturi de noi si la bine si la rau. Din pacate acestia sunt foarte greu de gasit dar si mult mai greu de pastrat, mult mai greu de mentinut relatia cu ei. Ei nu asteapta cadouri, complimente, ajutor. Se multumesc cu ceea ce ofera ei, cu simpla noastra bucurie la vederea lor, cu simpla noastra prezenta.
Eu urasc de altfel oamenii lingusitori. Sunt de parere ca daca ai ceva de cerut, cere; daca ai ceva zis, spune, dar nu te ascunde dupa degete, nu incerca sa pari altfel decat esti de fapt, nu iti impune anumite standarde pe care nu le poti atinge. Gandeste-te ca ai tot timpul din lume pentru a ajunge o persoana apreciata si respectata in societate, la fel cum sunt si cei cu niste functii foarte importante, atat din punct de vedere financiar, cat si din punct de vedere social sau cei cu o inteligenta sclipitoare. Incearca sa fii un observator atent, nu o persoana invidioasa.
Nu-ti lua o personalitate de imprumut, dar nici nu te mentine prea mult un om al culiselor, un observator! Invata de la cei pe care ii invidiezi si incearca sa pui in practica ceea ce fac si ei!
Ai grija de tine, dar si de ceilalti!
Dar totusi exista si o serie de persoane opuse oamenilor de genul optimisti si plini de viata. Si nu ma refer de fapt la persoanele pesimiste si posomorate, cele pentru care nu exista decat jumatatea goala a paharului, ci la cele care se aseamana de altfel foarte mult cu cele plina de viata, dar care sunt de fapt acele persoane care isi doresc sa moara capra vecinului, acele persoane care sunt de fapt cu doua fete.
Acestea sunt niste fiinte foarte lingusitoare, iti fac complimente, te asigura de tot sprijinul si suportul lor moral in momentele grele ale vietii, iti asculta toate pasurile, iti mai si garanteaza ca totul va fi bine desi nici ele nu sunt sigure de asta.
Dar de fapt aceste persoane nu fac altceva dacat sa iti infinga cutitul in spate atunci cand nu esti atent. De abia asteapta sa barfeasca cu alte persoane niste lucruri despre tine care sunt de altfel secrete ale tale si pe care ar fi trebuit sa nu le dezvalui nimanui niciodata. Aceste persoane nu isi urmaresc decat propiul interes, desi nu stiu ce interes ar putea avea barfindu-i pe altii.
Din fericire exista si opusul acestor persoane; sunt acei prieteni de nadejde, cei pe care ne place sa ii numim prieteni de familie sau prieteni pe viata, sunt acei prieteni care ne iubesc neconditionat, cei care sunt alaturi de noi si la bine si la rau. Din pacate acestia sunt foarte greu de gasit dar si mult mai greu de pastrat, mult mai greu de mentinut relatia cu ei. Ei nu asteapta cadouri, complimente, ajutor. Se multumesc cu ceea ce ofera ei, cu simpla noastra bucurie la vederea lor, cu simpla noastra prezenta.
Eu urasc de altfel oamenii lingusitori. Sunt de parere ca daca ai ceva de cerut, cere; daca ai ceva zis, spune, dar nu te ascunde dupa degete, nu incerca sa pari altfel decat esti de fapt, nu iti impune anumite standarde pe care nu le poti atinge. Gandeste-te ca ai tot timpul din lume pentru a ajunge o persoana apreciata si respectata in societate, la fel cum sunt si cei cu niste functii foarte importante, atat din punct de vedere financiar, cat si din punct de vedere social sau cei cu o inteligenta sclipitoare. Incearca sa fii un observator atent, nu o persoana invidioasa.
Nu-ti lua o personalitate de imprumut, dar nici nu te mentine prea mult un om al culiselor, un observator! Invata de la cei pe care ii invidiezi si incearca sa pui in practica ceea ce fac si ei!
Ai grija de tine, dar si de ceilalti!
Dezastre si calamitati - capitolul 6
Asteptam sa se schimbe ceva. Nu ne mai place ca temperaturile depasesc pragul de 40 de grade Celsius, ca ploua prea mult sau din contra, ca este seceta, ca sunt prea multe cutremure si de o prea mare intensitate, ca aerul este irespirabil, ca sunt gunoaie peste tot unde te uiti, ca lumea ne injura pe strada si noi dam vina tot pe ei, ca sunt caini care ne musca atunci cand trecem prin dreptul lor si inca multe, multe alte lucruri pe care le cunoastem sau nu, de care suntem constienti ca exista sau nu exista.
Ne-am gandit vreo clipa ca poate noi suntem vinovati de majoritatea lucrurilor existente in lume? De cate ori se intampla vreun dezastru, undeva in lume, avem un principal vinovat: Dumnezeu. Mda! E mult mai usor sa gasesti un vinovat decat sa incerci sa intelegi de la ce a putut porni totul si a face ceva pentru ca data viitoare sa nu se mai repete catastrofa. Se spune ca este mai bine sa previi decat sa tratezi. Sunt multe situatii in care aceste vorbe chiar isi au rostul. Intr-adevar, sunt lucruri pe care nu le putem evita, oricat am incerca, cum ar fi de exemplu cutremurele.
Dar totusi sunt multe lucruri pe care le putem face sa dispara sau ca situatie sa se imbunatateasca vizibil. Am putea sa nu mai defrisam padurile, sa taiem numai copacii uscati sau foarte batrani, cei care stau sa cada. Lipsa padurilor duce de fapt la aparitia alunecarilor de teren, la aparitia unor temperaturi duse la extrem, a aerului irespirabil si poate chiar a inudatiilor. Trebuie sa gasim solutii pentru asigurarea materiei prime mobilierului din lemn si a altor produse din lemn, fara sa distrugem insa padurile! Poate ar trebui sa producem mobila din plastic (P.V.C.)?
Faptul ca de multe ori ne injura lumea pe strada nu ar fi o problema prea mare daca noi am incerca sa evitam anumite persoane prost crescute. Dar poate mai suntem si noi de vina atunci cand ne bagam in niste situatii care pur si smplu nu ne privesc. Iar in legatura cu cainii vagabonzi, ar trebui sa ii ignoram si pe acestia in masura in care putem, dar in cazul in care avem o bucata de paine la noi sau un os, ar fi bine sa i le aruncam, astfel cainele va avea ceva de lucru pana ne indepartam de locul cu pricina. In nici un caz acestia nu trebuie atacati, alungati cu pietre, injurati sau mai stiu eu ce! La violenta acestia vor reactiona tot cu violenta, poate chiar cu o mai mare violenta fata de aceea cu care noi i-am atacat. S-ar putea sa ajungem la spital intr-o stare foarte grava, ceea ce nu ne va placea.
Dar cea mai mare problema pe care o avem si pe care putem sa o indepartam, sunt gunoaiele care sunt peste tot, chiar si pe unde ne asteptam mai putin. Mie cateodata imi e lehamite de toate gunoaiele aruncate fara nici o jena peste tot pe unde apuca fiecare. Sunt locuri unde exista cosuri de gunoi, ghene sau tomberoane, dar lumea arunca gunoaiele tot pe jos. Daca fiecare dintre noi ar renunta sa mai arunce cate o sticla goala, un ambalaj de mancare, un ambalaj gol de tigari sau orice alt gunoi pe jos azi, lumea ar fi mai curata maine.
Voi nu vreti o Romanie mai curata, dragi cititori? Eu da!
Eu zic ca azi putin, maine putin, si, cine stie, poate intr-un an Romania va fi mai curata. Nu asteptati sa faca altul curat in urma voastra, incercati sa nu mai faceti voi mizerie!
Sunt orase in tara, de exemplu Brasovul, care sunt mai curate si mai linistite decat este capitala tarii, Bucuresti. Nu stiu de ce i se spune ``Micul Paris``?! Credeti-ma, nu are nici o legatura cu Parisul, capitala Frantei! Parisul este un oras frumos, cu o arhitectura clasica, cu niste cladiri elegante, nu foarte inalte, cu niste strazi pe care nu gasesti nici o groapa, oricat ai cauta si cu ce ai cauta, poti cauta chiar si cu microscopul, tot n-ai sa gasesti o groapa, cu niste canalizari foarte bine gandite, cu niste oameni foarte amabili cu strainii, fara caini ``comunitari``si cu atat de putini vagabonzi pe strazi incat nici nu le simti prezenta.
Am zarit intr-un restaurant din Paris, un vagabond extrem de amabil. A intrat in restaurant, s-a asezat la o masa, si-a aprins o tigara si a comandat vanzatorului de la tejghea o cafea. In timp ce ii era adusa cafeaua, baiatul de la tejghea l-a rugat pe vagabond sa isi stinga tigara aratand spre ceilalti clienti din restaurant si desi nu stiu de fapt franceza, am inteles din gesturile vanzatorului ca este posibil ca nu toata lumea sa fie fumatoare sau sa suporte fumul de tigara. Vagabondul s-a conformat imediat, ba chiar a pronuntat un simplu `` Multumesc!`` grait in limba lui Voltaire.
Francezii pun un mare pret pe turisti, pe spatiile verzi extrem de ingrijite, pana si copacii sunt taiati si aranjati, coroana lor fiind taiata in linie dreapta de parca ar fi trecut un avion pe deasupra lor si le-ar fi retezat varfurile.
Parisul parca ar fi un oras numai pentru turisti. Exista o serie larga de magazine in care poti gasi harti ale orasului si ale metroului parizian, pricipalul mijloc de transport al capitalei franceze, nu foarte piperate ca pret, o serie larga de obiective turistice deschise aproape toata saptamana, cu exceptia zilei de duminica, si o gama larga de vaporase foarte elegante cu care te poti plimba pe fluviul Sena. Au si multe reflectoare uriase cu niste lumini albastre a caror raza de lumina ajunge pana la nori. Aceste reflectoare formeaza niste jocuri de lumini care te duc cu gandul la spectacolele exceptionale ale lui Jean Michelle Jarre. Au si celebrul cimitir Pierre Lachaise, un fel de Bellu al lor care este vizitat de o multime de nostalgici si in care sunt inmormantati printre altii, celebrii: La Fontaine, Molierre, Honore de Balzac, Jim Morisson, Edith Piaf si chiar celebrul compozitor roman George Enescu. Si singurul lucru pe care dai bani la intrarea in cimitir, sunt harti ale cimitirului, in diferite limbi de circulatie internationala. M-a surprins si faptul ca nu se platesc taxe pentru filmat si fotografiat, am putut sa pozez si in interiorul celebrei catedrale Notre-Dame.
Romanii au multe de invatat de la francezi si nu numai, de la toate tarile curate si civilizate, cum sa se poarte cu niste straini, cum sa ii trateze pe acestia si cum sa mentina Bucurestiul la niste standarde foarte ridicate de curatenie si amabilitate.
Am uitat sa va spun ca francezii pun mare pret si pe persoanele handicapate. Masinile de transport in comun sunt concepute la nivelul bordurilor de pe marginea strazilor, iar in fast-food-urile si magazinele pariziene exista lifturi de sticla special concepute pentru acestia. Majoritatea restaurantelor pariziene de tipul fast-food, fiind de fapt concepute pe trei niveluri: subsol, parter si etajul unu.
Romanii n-ar trebui sa mai denumeasca Bucurestiul ``Micul Paris``, pana nu fac ca acesta sa semene macar un pic cu capitala Frantei. Parisul este un oras care miroase a parfum de la un capat la altul, in schimb Bucurestiul este un oras care miroase a mizerie, poluare, violenta si trafic infernal.
Dar din fericire, romanasule iubitor de tara, si tu poti schimba, putin cate putin, imaginea Bucurestiului si a Romaniei in general! Renuntarea la aruncarea unui gunoi azi, la voia intamplarii, poate duce la o Romanie mai curata maine!
Si daca ziua de maine nu ar mai sosi niciodata pentru noi, haide-ti sa traim si sa iubim azi cu aceeasi intensitate cu care am trai si iubi maine, stiind ca aceasta va fi ultima zi pentru noi!
Ne-am gandit vreo clipa ca poate noi suntem vinovati de majoritatea lucrurilor existente in lume? De cate ori se intampla vreun dezastru, undeva in lume, avem un principal vinovat: Dumnezeu. Mda! E mult mai usor sa gasesti un vinovat decat sa incerci sa intelegi de la ce a putut porni totul si a face ceva pentru ca data viitoare sa nu se mai repete catastrofa. Se spune ca este mai bine sa previi decat sa tratezi. Sunt multe situatii in care aceste vorbe chiar isi au rostul. Intr-adevar, sunt lucruri pe care nu le putem evita, oricat am incerca, cum ar fi de exemplu cutremurele.
Dar totusi sunt multe lucruri pe care le putem face sa dispara sau ca situatie sa se imbunatateasca vizibil. Am putea sa nu mai defrisam padurile, sa taiem numai copacii uscati sau foarte batrani, cei care stau sa cada. Lipsa padurilor duce de fapt la aparitia alunecarilor de teren, la aparitia unor temperaturi duse la extrem, a aerului irespirabil si poate chiar a inudatiilor. Trebuie sa gasim solutii pentru asigurarea materiei prime mobilierului din lemn si a altor produse din lemn, fara sa distrugem insa padurile! Poate ar trebui sa producem mobila din plastic (P.V.C.)?
Faptul ca de multe ori ne injura lumea pe strada nu ar fi o problema prea mare daca noi am incerca sa evitam anumite persoane prost crescute. Dar poate mai suntem si noi de vina atunci cand ne bagam in niste situatii care pur si smplu nu ne privesc. Iar in legatura cu cainii vagabonzi, ar trebui sa ii ignoram si pe acestia in masura in care putem, dar in cazul in care avem o bucata de paine la noi sau un os, ar fi bine sa i le aruncam, astfel cainele va avea ceva de lucru pana ne indepartam de locul cu pricina. In nici un caz acestia nu trebuie atacati, alungati cu pietre, injurati sau mai stiu eu ce! La violenta acestia vor reactiona tot cu violenta, poate chiar cu o mai mare violenta fata de aceea cu care noi i-am atacat. S-ar putea sa ajungem la spital intr-o stare foarte grava, ceea ce nu ne va placea.
Dar cea mai mare problema pe care o avem si pe care putem sa o indepartam, sunt gunoaiele care sunt peste tot, chiar si pe unde ne asteptam mai putin. Mie cateodata imi e lehamite de toate gunoaiele aruncate fara nici o jena peste tot pe unde apuca fiecare. Sunt locuri unde exista cosuri de gunoi, ghene sau tomberoane, dar lumea arunca gunoaiele tot pe jos. Daca fiecare dintre noi ar renunta sa mai arunce cate o sticla goala, un ambalaj de mancare, un ambalaj gol de tigari sau orice alt gunoi pe jos azi, lumea ar fi mai curata maine.
Voi nu vreti o Romanie mai curata, dragi cititori? Eu da!
Eu zic ca azi putin, maine putin, si, cine stie, poate intr-un an Romania va fi mai curata. Nu asteptati sa faca altul curat in urma voastra, incercati sa nu mai faceti voi mizerie!
Sunt orase in tara, de exemplu Brasovul, care sunt mai curate si mai linistite decat este capitala tarii, Bucuresti. Nu stiu de ce i se spune ``Micul Paris``?! Credeti-ma, nu are nici o legatura cu Parisul, capitala Frantei! Parisul este un oras frumos, cu o arhitectura clasica, cu niste cladiri elegante, nu foarte inalte, cu niste strazi pe care nu gasesti nici o groapa, oricat ai cauta si cu ce ai cauta, poti cauta chiar si cu microscopul, tot n-ai sa gasesti o groapa, cu niste canalizari foarte bine gandite, cu niste oameni foarte amabili cu strainii, fara caini ``comunitari``si cu atat de putini vagabonzi pe strazi incat nici nu le simti prezenta.
Am zarit intr-un restaurant din Paris, un vagabond extrem de amabil. A intrat in restaurant, s-a asezat la o masa, si-a aprins o tigara si a comandat vanzatorului de la tejghea o cafea. In timp ce ii era adusa cafeaua, baiatul de la tejghea l-a rugat pe vagabond sa isi stinga tigara aratand spre ceilalti clienti din restaurant si desi nu stiu de fapt franceza, am inteles din gesturile vanzatorului ca este posibil ca nu toata lumea sa fie fumatoare sau sa suporte fumul de tigara. Vagabondul s-a conformat imediat, ba chiar a pronuntat un simplu `` Multumesc!`` grait in limba lui Voltaire.
Francezii pun un mare pret pe turisti, pe spatiile verzi extrem de ingrijite, pana si copacii sunt taiati si aranjati, coroana lor fiind taiata in linie dreapta de parca ar fi trecut un avion pe deasupra lor si le-ar fi retezat varfurile.
Parisul parca ar fi un oras numai pentru turisti. Exista o serie larga de magazine in care poti gasi harti ale orasului si ale metroului parizian, pricipalul mijloc de transport al capitalei franceze, nu foarte piperate ca pret, o serie larga de obiective turistice deschise aproape toata saptamana, cu exceptia zilei de duminica, si o gama larga de vaporase foarte elegante cu care te poti plimba pe fluviul Sena. Au si multe reflectoare uriase cu niste lumini albastre a caror raza de lumina ajunge pana la nori. Aceste reflectoare formeaza niste jocuri de lumini care te duc cu gandul la spectacolele exceptionale ale lui Jean Michelle Jarre. Au si celebrul cimitir Pierre Lachaise, un fel de Bellu al lor care este vizitat de o multime de nostalgici si in care sunt inmormantati printre altii, celebrii: La Fontaine, Molierre, Honore de Balzac, Jim Morisson, Edith Piaf si chiar celebrul compozitor roman George Enescu. Si singurul lucru pe care dai bani la intrarea in cimitir, sunt harti ale cimitirului, in diferite limbi de circulatie internationala. M-a surprins si faptul ca nu se platesc taxe pentru filmat si fotografiat, am putut sa pozez si in interiorul celebrei catedrale Notre-Dame.
Romanii au multe de invatat de la francezi si nu numai, de la toate tarile curate si civilizate, cum sa se poarte cu niste straini, cum sa ii trateze pe acestia si cum sa mentina Bucurestiul la niste standarde foarte ridicate de curatenie si amabilitate.
Am uitat sa va spun ca francezii pun mare pret si pe persoanele handicapate. Masinile de transport in comun sunt concepute la nivelul bordurilor de pe marginea strazilor, iar in fast-food-urile si magazinele pariziene exista lifturi de sticla special concepute pentru acestia. Majoritatea restaurantelor pariziene de tipul fast-food, fiind de fapt concepute pe trei niveluri: subsol, parter si etajul unu.
Romanii n-ar trebui sa mai denumeasca Bucurestiul ``Micul Paris``, pana nu fac ca acesta sa semene macar un pic cu capitala Frantei. Parisul este un oras care miroase a parfum de la un capat la altul, in schimb Bucurestiul este un oras care miroase a mizerie, poluare, violenta si trafic infernal.
Dar din fericire, romanasule iubitor de tara, si tu poti schimba, putin cate putin, imaginea Bucurestiului si a Romaniei in general! Renuntarea la aruncarea unui gunoi azi, la voia intamplarii, poate duce la o Romanie mai curata maine!
Si daca ziua de maine nu ar mai sosi niciodata pentru noi, haide-ti sa traim si sa iubim azi cu aceeasi intensitate cu care am trai si iubi maine, stiind ca aceasta va fi ultima zi pentru noi!
Omul si destinul sau - capitolul 5
Se spune ca fiecare om isi are destinul sau, ca fiecare dintre noi isi are locul rezervat acolo pe pamant, fiecare om are o misiune a sa ce trebuie dusa la bun sfarsit. Daca am sta sa ne gandim ca Dumnezeu are pentru fiecare dintre noi cate un destin dinainte bine stabilit, putem ajunge la concluzia ca de fapt noi nu traim in prezent, ci ca noi am fi de fapt o parte a trecutului. Dumnezeu stie dinainte, la fiecare om, cand s-a nascut acesta, unde a invatat, cand si cu cine s-a casatorit, cand a avut propii copii si cand s-a nascut fiecare, cand acestia i s-au casatorit si la urma cand acest om a murit.
Voua nu vi se pare o aberatie? De unde stie Dumnezeu ca eu, in urcusul meu pe treptele vietii, nu voi fi influentata de catre alte persoane, fapte si diferite situatii limita, de catre, sa le zicem probleme, legate de catre natura din jurul meu.
Oare chiar depindem atat de mult de altii incat nu ne putem crea propiul destin? Oare chiar exista ursitoare? Eu cred ca acestea, nu sunt, de fapt, decat niste legende. Mi se pare aberant sa cred, de altfel, ca destinul nostru depinde intr-o mare masura de ceea ce planuiesc ursitoarele, de catre ceea ce vrea Dumnezeu sa se intample cu noi si de catre cele trei lucruri pe care le alegem atunci cand ni se rupe turta daca suntem fete sau ni se taie motul daca suntem baieti.
Inseamna atunci ca noi degeaba avem ratiune, degeaba ne aflam la rascruce de drumuri, doarece au ales altii pentru noi soarta noastra. Oare noi putem schimba doar deciziile care nu au nici o legatura cu destinul; cum ar fi alegerea covorului pe care o sa il punem in sufragerie, mancarea pe care o gatim seara acasa dupa o zi obositoare de lucru, programul de la televizor, marca si tipul de masina pe care o folosim in familie si alte decizii marunte?
Dupa parerea mea fiecare om isi alege singur soarta. Intr-o mai mica sau mai mare masura, putem fi influentati de catre oamenii din jurul nostru. Eu nu vreau sa cred in destinul dinainte stabilit, deoarece am asteptat unele lucruri sa se intample si de fapt acestea nu s-au intamplat, dar sunt de acord cu ideea ca unele lucruri care trebuiau sa se intample, chiar s-au intamplat. Destin dinainte bine stabilit sau simpla coincidenta?
Sunt unele momente in viata cand avem acele premonitii legate de catre rudele apropiate, cand putem prevede chiar si o divergenta intre doua sau mai multe persoane la care noi o sa luam parte sau poate doar vom asista, cand avem sentimentul acela ciudat ca ceva rau o sa se intample sau un sentiment de deja-vu. Cercetatorii spun ca este telepatie, ca dupa o perioada mai lunga de timp petrecuta de doua persoane impreuna, acestia ajung la acele sentimente si trairi pe care cercetatorii le-au denumit telepatii. Totusi exista si sentimente ciudate legate de catre persoane straine noua, de catre niste situatii cu care pana mai inainte nu aveam nici o legatura si chiar niste sentimente legate de catre aparitia unor cutremure, a unor furtuni, tornade sau alte fenomene de o intensitate foarte mare.
Mie mi s-a intamplat sa stiu cu o seara inainte ce subiect o sa imi cada la un examen, ca o sa ma intalnesc cu niste persoane care o sa imi creeze probleme (controlorii R.A.T.B.) si au fost si cateva momente de deja-vu legate de cateva situatii prin care am trecut.
Si totusi omul trebuie sa lupte pentru destinul sau, sa se ia dupa propia intuitie. De multe ori mi s-a intamplat sa am niste intuitii foarte bune, dar din pacate nu m-am luat dupa ele si mai tarziu am regretat. Asa ca trebuie sa stii cand te afli la o rascruce de drumuri, care este calea cea mai buna pe care sa o urmezi. Daca crezi ca destinul nu iti ofera ceea ce iti doresti, incearca sa il schimbi, insa fara a ii afecta pe altii!
Ai incredere in propiile tale forte!
Voua nu vi se pare o aberatie? De unde stie Dumnezeu ca eu, in urcusul meu pe treptele vietii, nu voi fi influentata de catre alte persoane, fapte si diferite situatii limita, de catre, sa le zicem probleme, legate de catre natura din jurul meu.
Oare chiar depindem atat de mult de altii incat nu ne putem crea propiul destin? Oare chiar exista ursitoare? Eu cred ca acestea, nu sunt, de fapt, decat niste legende. Mi se pare aberant sa cred, de altfel, ca destinul nostru depinde intr-o mare masura de ceea ce planuiesc ursitoarele, de catre ceea ce vrea Dumnezeu sa se intample cu noi si de catre cele trei lucruri pe care le alegem atunci cand ni se rupe turta daca suntem fete sau ni se taie motul daca suntem baieti.
Inseamna atunci ca noi degeaba avem ratiune, degeaba ne aflam la rascruce de drumuri, doarece au ales altii pentru noi soarta noastra. Oare noi putem schimba doar deciziile care nu au nici o legatura cu destinul; cum ar fi alegerea covorului pe care o sa il punem in sufragerie, mancarea pe care o gatim seara acasa dupa o zi obositoare de lucru, programul de la televizor, marca si tipul de masina pe care o folosim in familie si alte decizii marunte?
Dupa parerea mea fiecare om isi alege singur soarta. Intr-o mai mica sau mai mare masura, putem fi influentati de catre oamenii din jurul nostru. Eu nu vreau sa cred in destinul dinainte stabilit, deoarece am asteptat unele lucruri sa se intample si de fapt acestea nu s-au intamplat, dar sunt de acord cu ideea ca unele lucruri care trebuiau sa se intample, chiar s-au intamplat. Destin dinainte bine stabilit sau simpla coincidenta?
Sunt unele momente in viata cand avem acele premonitii legate de catre rudele apropiate, cand putem prevede chiar si o divergenta intre doua sau mai multe persoane la care noi o sa luam parte sau poate doar vom asista, cand avem sentimentul acela ciudat ca ceva rau o sa se intample sau un sentiment de deja-vu. Cercetatorii spun ca este telepatie, ca dupa o perioada mai lunga de timp petrecuta de doua persoane impreuna, acestia ajung la acele sentimente si trairi pe care cercetatorii le-au denumit telepatii. Totusi exista si sentimente ciudate legate de catre persoane straine noua, de catre niste situatii cu care pana mai inainte nu aveam nici o legatura si chiar niste sentimente legate de catre aparitia unor cutremure, a unor furtuni, tornade sau alte fenomene de o intensitate foarte mare.
Mie mi s-a intamplat sa stiu cu o seara inainte ce subiect o sa imi cada la un examen, ca o sa ma intalnesc cu niste persoane care o sa imi creeze probleme (controlorii R.A.T.B.) si au fost si cateva momente de deja-vu legate de cateva situatii prin care am trecut.
Si totusi omul trebuie sa lupte pentru destinul sau, sa se ia dupa propia intuitie. De multe ori mi s-a intamplat sa am niste intuitii foarte bune, dar din pacate nu m-am luat dupa ele si mai tarziu am regretat. Asa ca trebuie sa stii cand te afli la o rascruce de drumuri, care este calea cea mai buna pe care sa o urmezi. Daca crezi ca destinul nu iti ofera ceea ce iti doresti, incearca sa il schimbi, insa fara a ii afecta pe altii!
Ai incredere in propiile tale forte!
miercuri, septembrie 20, 2006
Egoismul si gandirea atotstiutoare-capitolul 4
Daca tot am vorbit despre Rai si Iad, sa ne gandim putin si la cei pentru care s-a inventat Reincarnarea, pentru cei care vor sa faca in viata urmatoare tot ce nu au putut face intr-aceasta. Unii dintre ei nu au putut face tot ce si-au dorit din diverse motive: nu au avut curajul de a lua viata in piept, unii nu au avut resursele materiale si financiare pentru a duce la bun sfarsit tot ceea ce si-au dorit, iar la altii au luat altcineva decizii in locul lor.
Din ce in ce ne maturizam, ajungem mai intelepti, mai ganditori, mult mai rationali ca in tinerete uitand de fapt ca si noi, atunci cand eram niste copii, ne aruncam mereu cu capul inainte, mai instinctivi, mai intuitivi si mai irationali decat o persoana de varsta a treia. Cu cat devenim mai maturi, cu atat ajungem mai mult sa dam sfaturi si sa rationalizam deciziile pe care le luam nu numai pentru noi, dar si pentru altii. Ne credem atotstiutori in toate cele desi exista domenii cu care nu avem absolut nici o legatura. Poate voi jigni multa lume cu aceste vorbe, dar sa nu uitam ca a te abtine sa dai mereu sfaturi este de fapt o dovada de intelepciune, sa invatam si sa ii ascultam pe altii, nu sa ne credem mereu buricul pamantului. Sunt prea dura, nu?
Dar oare tu cititorule, nu te-ai gandit vreodata ca daca te-ar fi lasat bunica, ai fi ajuns la stele, metaforic vorbind? Am zis exemplar bunica, dar ar putea fi vorba, de fapt, de orice alta persoana dintre apropiatii nostri. Ar fi bine ca din cand in cand sa ii mai lasam si pe altii sa faca ce vor, dar totusi sa incercam sa nu ii lasam sa aleaga calea cea mai rea, sa nu fim egoisti si sa ne gandim ca de fapt vrem sa faca ei ceea ce nu am reusit noi sa facem la momentul oportun.
Sunteti de acord cu mine?
Din ce in ce ne maturizam, ajungem mai intelepti, mai ganditori, mult mai rationali ca in tinerete uitand de fapt ca si noi, atunci cand eram niste copii, ne aruncam mereu cu capul inainte, mai instinctivi, mai intuitivi si mai irationali decat o persoana de varsta a treia. Cu cat devenim mai maturi, cu atat ajungem mai mult sa dam sfaturi si sa rationalizam deciziile pe care le luam nu numai pentru noi, dar si pentru altii. Ne credem atotstiutori in toate cele desi exista domenii cu care nu avem absolut nici o legatura. Poate voi jigni multa lume cu aceste vorbe, dar sa nu uitam ca a te abtine sa dai mereu sfaturi este de fapt o dovada de intelepciune, sa invatam si sa ii ascultam pe altii, nu sa ne credem mereu buricul pamantului. Sunt prea dura, nu?
Dar oare tu cititorule, nu te-ai gandit vreodata ca daca te-ar fi lasat bunica, ai fi ajuns la stele, metaforic vorbind? Am zis exemplar bunica, dar ar putea fi vorba, de fapt, de orice alta persoana dintre apropiatii nostri. Ar fi bine ca din cand in cand sa ii mai lasam si pe altii sa faca ce vor, dar totusi sa incercam sa nu ii lasam sa aleaga calea cea mai rea, sa nu fim egoisti si sa ne gandim ca de fapt vrem sa faca ei ceea ce nu am reusit noi sa facem la momentul oportun.
Sunteti de acord cu mine?
sâmbătă, septembrie 16, 2006
Reincarnarea sau viata de dincolo de moarte - capitolul 3
Atata lume, ajunsa la varsta maturitatii, se roaga in biserici pentru a ajunge cu bine dincolo de moarte, toti cred in existenta ingerilor, a paradisului, a raiului etern, pana si celebrele persoane, numite de altfel si bombe umane, ce fac parte, in marea lor majoritate, din tarile arabe, si care isi iau singuri viata, si pe a altora in acelasi timp, convinsi fiind si cu incredere asigurati, de catre Biblia lor araba, numita de altfel Coran, ca vor ajunge in Rai.
Oare? Oare chiar exista raiul? Atunci va trebui sa existe cu siguranta si Iadul! Si totusi au existat unele persoane care atunci cand au iesit din coma dupa o lunga perioada de suferinta, acestia avand diverse boli, au declarat ca au ajuns in Rai, iar ca la dreapta lui Dumnezeu stateau oamenii buni, iar la stanga lui Dumnezeu, cei rai. Atunci se pune intrebarea: De ce cred oamenii ca Raiul este sus, iar Iadul este jos? Daca Iadul este posibil sa nu existe, deoarece toate persoanele rele sa afla la stanga Tatalui, atunci poate ca nici Raiul nu exista?! Si se pune, de altfel, o alta intrebare: Daca Iadul nu exista, atunci nici Satana nu exista si deci Dumnezeu ar fi singurul conducator? El ar fi, de fapt, si Binele si Raul, si Raiul dar si Iadul, si cred de altfel ca cea mai stiintifico-fantastica intrebare pe care pot sa va o pun, este daca nu cumva Dumnezeu a creat Iadul si l-a inventat pe Satana pentru a face lumea mai buna?
Veti spune:``-Oh, Doamne, ce teorie nebuna!``. Dar ganditi-va putin! Daca voi credeti in Rai, atunci de ce nu ati crede si in Iad? Daca va e frica de Dumnezeu, atunci ar trebui sa va fie si mai frica de Satana, de draci si de foc; daca exista binele, atunci, normal, ca ar trebui sa existe si raul si invers; intre minciuna si adevar nu ar mai fi nici o diferenta, nu?
Si totusi de ce am crede in ceva ce nu am vazut niciodata?Doar pentru ca asa e scris in Biblie?Doar pentru ca asa spun preotii? Sa credem in viata de dincolo de moarte? Dar n-ar fi terifiant sa descoperim ca de fapt nu exista nimic dincolo de moarte? Ca murim pur si simplu, ca o planta care este rupta pentru hrana noastra zilnica sau ca o floare care sta in vaza, apoi se ofileste si moare? Doamne, n-ar fi inspaimantator sa stii ca tot pentru ce ai luptat o viata, se duce pe ``Apa Sambetei``, atunci cand parasim aceasta lume?
Ma uit de multe ori, la unele persoane care isi cumpara cele mai tari masini, cele mai scumpe televizoare, cele mai luxoase vile. Si totusi, la ce bun toate astea? Oricum nu luam nimic dincolo!?! Amaratul ala fara nici un ban in buzunar, isi doreste si el cate putin din toate astea, dar stie, de fapt, ca nu va reusi niciodata sa aiba toate aceste lucruri sau obiecte, indiferent cat va munci. Oare cine se va uita la un amarat ca el?
Si totusi, de aceea ``s-a inventat`` Reincarnarea, pentru cei mai fricosi dintre noi, pentru cei care nu au facut in viata aceasta tot ce si-au dorit. Si eu sunt una dintre acele persoane care cred in Reincarnare, dintre acele persoane care vor sa faca in viata urmatoare, tot ce nu au putut face in aceasta. Desi am doar 28 de ani la momentul cand scriu aceste randuri, sunt sigura de faptul ca tot nu imi va ajunge timpul pentru toate lucrurile pe care vreau sa le fac. Vreau sa pictez, vreau sa colind muntii in lung si in lat, vreau sa iubesc si sa fiu iubita la randul meu, vreau sa las pe aceasta lume 2 copii, vreau sa am cel mai bun sot pe care nu l-a avut vreodata cineva, vreau sa ajut oamenii, in mod special pe cei care ii iubesc, vreau sa fiu bogata ca sa pot oferi cadouri la toata lumea, si o multime de alte lucruri pe care nici nu le mai tin minte!!! Credeti ca Dumnezeu ma va ajuta sa realizez toate astea? Credeti ca Dumnezeu imi va da suficienti ani, incat sa pot sa le fac pe toate? Ei, voi ce ziceti? Da sau nu?
Se zice ca e mai bine sa iti para rau de ceea ce ai facut, decat de ceea ce nu ai facut inca. Si totusi mie imi pare rau si de ceea ce nu am putut inca sa fac.
Voi nu sunteti de acord cu mine?
Oare? Oare chiar exista raiul? Atunci va trebui sa existe cu siguranta si Iadul! Si totusi au existat unele persoane care atunci cand au iesit din coma dupa o lunga perioada de suferinta, acestia avand diverse boli, au declarat ca au ajuns in Rai, iar ca la dreapta lui Dumnezeu stateau oamenii buni, iar la stanga lui Dumnezeu, cei rai. Atunci se pune intrebarea: De ce cred oamenii ca Raiul este sus, iar Iadul este jos? Daca Iadul este posibil sa nu existe, deoarece toate persoanele rele sa afla la stanga Tatalui, atunci poate ca nici Raiul nu exista?! Si se pune, de altfel, o alta intrebare: Daca Iadul nu exista, atunci nici Satana nu exista si deci Dumnezeu ar fi singurul conducator? El ar fi, de fapt, si Binele si Raul, si Raiul dar si Iadul, si cred de altfel ca cea mai stiintifico-fantastica intrebare pe care pot sa va o pun, este daca nu cumva Dumnezeu a creat Iadul si l-a inventat pe Satana pentru a face lumea mai buna?
Veti spune:``-Oh, Doamne, ce teorie nebuna!``. Dar ganditi-va putin! Daca voi credeti in Rai, atunci de ce nu ati crede si in Iad? Daca va e frica de Dumnezeu, atunci ar trebui sa va fie si mai frica de Satana, de draci si de foc; daca exista binele, atunci, normal, ca ar trebui sa existe si raul si invers; intre minciuna si adevar nu ar mai fi nici o diferenta, nu?
Si totusi de ce am crede in ceva ce nu am vazut niciodata?Doar pentru ca asa e scris in Biblie?Doar pentru ca asa spun preotii? Sa credem in viata de dincolo de moarte? Dar n-ar fi terifiant sa descoperim ca de fapt nu exista nimic dincolo de moarte? Ca murim pur si simplu, ca o planta care este rupta pentru hrana noastra zilnica sau ca o floare care sta in vaza, apoi se ofileste si moare? Doamne, n-ar fi inspaimantator sa stii ca tot pentru ce ai luptat o viata, se duce pe ``Apa Sambetei``, atunci cand parasim aceasta lume?
Ma uit de multe ori, la unele persoane care isi cumpara cele mai tari masini, cele mai scumpe televizoare, cele mai luxoase vile. Si totusi, la ce bun toate astea? Oricum nu luam nimic dincolo!?! Amaratul ala fara nici un ban in buzunar, isi doreste si el cate putin din toate astea, dar stie, de fapt, ca nu va reusi niciodata sa aiba toate aceste lucruri sau obiecte, indiferent cat va munci. Oare cine se va uita la un amarat ca el?
Si totusi, de aceea ``s-a inventat`` Reincarnarea, pentru cei mai fricosi dintre noi, pentru cei care nu au facut in viata aceasta tot ce si-au dorit. Si eu sunt una dintre acele persoane care cred in Reincarnare, dintre acele persoane care vor sa faca in viata urmatoare, tot ce nu au putut face in aceasta. Desi am doar 28 de ani la momentul cand scriu aceste randuri, sunt sigura de faptul ca tot nu imi va ajunge timpul pentru toate lucrurile pe care vreau sa le fac. Vreau sa pictez, vreau sa colind muntii in lung si in lat, vreau sa iubesc si sa fiu iubita la randul meu, vreau sa las pe aceasta lume 2 copii, vreau sa am cel mai bun sot pe care nu l-a avut vreodata cineva, vreau sa ajut oamenii, in mod special pe cei care ii iubesc, vreau sa fiu bogata ca sa pot oferi cadouri la toata lumea, si o multime de alte lucruri pe care nici nu le mai tin minte!!! Credeti ca Dumnezeu ma va ajuta sa realizez toate astea? Credeti ca Dumnezeu imi va da suficienti ani, incat sa pot sa le fac pe toate? Ei, voi ce ziceti? Da sau nu?
Se zice ca e mai bine sa iti para rau de ceea ce ai facut, decat de ceea ce nu ai facut inca. Si totusi mie imi pare rau si de ceea ce nu am putut inca sa fac.
Voi nu sunteti de acord cu mine?
Omul, invidia si ura - capitolul 2
In primul capitol sau prefata, care este valabila, obligatorie as putea spune, la orice roman care abordeaza o idee, aveam de gand sa inchei acolo scurtul si neexistentul meu roman; dar de fapt m-am gandit ca persoana care isi pune in primul rand intrebari despre existenta lui Dumnezeu sunt mai intai de toate si de fapt eu. Poate eu sunt cea care are nevoie de confirmarea faptului ca Dumnezeu exista.
De curand am scris o poezie numita ``Rugaciune`` din care vreau sa va dezvalui o strofa:
``Ooo, Doamne, fereste-ma de vrei,
De cei ce nu-mi dau nume,
E lumea ta atat de rea
Si mila mie de tine!``
Da, intr-adevar, mila, caci daca vrei sa rezisti la atata invidie si ura, trebuie sa fii un supraom ca sa faci fata. Si oare ce om ar putea rezista la atatea lucruri rele daca nu Dumnezeu? Oare eu as putea rezista rautatii oamenilor? Nu, in nici un caz! In mijlocul oamenilor vreau sa fiu o dura, sa arat ca vorbele ce mi le spune lumea imi sunt indiferente, dar de fapt nu este asa. De multe ori, atunci cand ajung acasa, pun capul pe perna si incep sa plang, dar nu vreau sa ma vada nimeni, trebuie sa par o invicibila, `` Sa cred ca iubirea nu moare/ Ucisa de un planset de om intristat.``- un alt citat dintr-o poezie de-a mea.
In ziua de azi nu vrem sa moara doar capra vecinului, de fapt, daca se poate, vrem sa moara si vecinul odata cu ea. Doar, doar ne-o ramane si noua in urma cate ceva din agoniseala lui de-o viata. Poate ca sunt prea dura dezvaluind aceasta afirmatie, dar vad atata rautate in jurul meu in fiecare zi incat ma intreb daca mai are rost sa mai existam pe acest pamant? Oare Dumnezeu vrea sa scape de noi sau vrea doar sa ne sperie? Totusi e cam macabru sa omori atatia oameni doar ca sa ii sperii pe altii. Si iarasi ma intreb daca Dumnezeu exista sau doar ne amagim singuri?
Oh Doamne, daca nu ar mai exista atata ura, oare am fi noi mai fericiti? Sau ar aparea alte sentimente mai puternice, necunoscute inca? Oare tu cititorule, crezi ca vei avea puterea de a schimba lumea? Uite, acuma cand iesi din locuinta, ca sa te duci la magazinul din colt, ca sa iti cumperi paine, gandeste-te pentru o clipa si la cel mai amarat om decat tine! Gandeste-te macar ca intr-o zi ai putea sa fii tu in locul lui! Desi nu crezi inca lucrul acesta, este foarte posibil sa ti se intample! Nu stii niciodata ce o sa fie maine: poate azi esti cel mai bogat om din Romania, poate maine vei fi cel mai sarac om din Romania. Crede-ma, totul este posibil si se poate intampla mult mai repede dacat iti poti tu inchipui! Opreste-te o clipa si daca il intalnesti in cale ofera-i cate ceva din bunatatea ta: ultimul ban din buzunar, o bucata de paine sau chiar o urare de bunastare si sanatate! Si daca o sa te injure, ce? Dupa ce vei pleca tu, sigur o sa fie surprins de reactia ta, si crede-ma, o sa-si doreasca sa procedeze si altul la fel ca tine, si maine altul, si poimaine altul, si tot asa pana ce lumea va deveni din ce in ce mai buna. Ce zici, esti de acord cu mine?
Daca as putea reduce, cu aceasta carte, un pic din procentul de rautate existent in lume, as fi si eu mai fericita. Nici eu nu sunt perfecta, ba chiar sunt departe de a fi perfecta. Si totusi, de ce va rog pe voi sa schimbati lumea? Pentru ca si eu vreau sa o schimb! Imi recunosc greselile, recunosc si greselile altora, dar totusi, nu arat altora cu degetul, greselile lor. Incerc sa fiu propiul meu judecator, sa actionez ca si cum altii au toate drepturile si eu nici unul, sa invat sa traiesc dar sa ii las si pe altii sa traiasca la randul lor, sa cred, ca mai exista totusi un strop de speranta in sufletul fiecaruia, ca inca nu a murit si ultimul strop de speranta ce mai exista in noi, speranta si dorinta de a crede, ca totusi nu mai suntem chiar atat de egoisti incat sa ne gandim numai la bunastarea noastra. Sa nu ne transformam in niste stafii dupa moarte, cautand sa ne reparam singuri greselile trecutului.
Haide-ti sa mai schimbam cate ceva acum, cat mai este inca timp, sa nu asteptam sa vina altii sa ne ajute, sa ne reparam singuri greselile trecutului!
Va multumesc!
De curand am scris o poezie numita ``Rugaciune`` din care vreau sa va dezvalui o strofa:
``Ooo, Doamne, fereste-ma de vrei,
De cei ce nu-mi dau nume,
E lumea ta atat de rea
Si mila mie de tine!``
Da, intr-adevar, mila, caci daca vrei sa rezisti la atata invidie si ura, trebuie sa fii un supraom ca sa faci fata. Si oare ce om ar putea rezista la atatea lucruri rele daca nu Dumnezeu? Oare eu as putea rezista rautatii oamenilor? Nu, in nici un caz! In mijlocul oamenilor vreau sa fiu o dura, sa arat ca vorbele ce mi le spune lumea imi sunt indiferente, dar de fapt nu este asa. De multe ori, atunci cand ajung acasa, pun capul pe perna si incep sa plang, dar nu vreau sa ma vada nimeni, trebuie sa par o invicibila, `` Sa cred ca iubirea nu moare/ Ucisa de un planset de om intristat.``- un alt citat dintr-o poezie de-a mea.
In ziua de azi nu vrem sa moara doar capra vecinului, de fapt, daca se poate, vrem sa moara si vecinul odata cu ea. Doar, doar ne-o ramane si noua in urma cate ceva din agoniseala lui de-o viata. Poate ca sunt prea dura dezvaluind aceasta afirmatie, dar vad atata rautate in jurul meu in fiecare zi incat ma intreb daca mai are rost sa mai existam pe acest pamant? Oare Dumnezeu vrea sa scape de noi sau vrea doar sa ne sperie? Totusi e cam macabru sa omori atatia oameni doar ca sa ii sperii pe altii. Si iarasi ma intreb daca Dumnezeu exista sau doar ne amagim singuri?
Oh Doamne, daca nu ar mai exista atata ura, oare am fi noi mai fericiti? Sau ar aparea alte sentimente mai puternice, necunoscute inca? Oare tu cititorule, crezi ca vei avea puterea de a schimba lumea? Uite, acuma cand iesi din locuinta, ca sa te duci la magazinul din colt, ca sa iti cumperi paine, gandeste-te pentru o clipa si la cel mai amarat om decat tine! Gandeste-te macar ca intr-o zi ai putea sa fii tu in locul lui! Desi nu crezi inca lucrul acesta, este foarte posibil sa ti se intample! Nu stii niciodata ce o sa fie maine: poate azi esti cel mai bogat om din Romania, poate maine vei fi cel mai sarac om din Romania. Crede-ma, totul este posibil si se poate intampla mult mai repede dacat iti poti tu inchipui! Opreste-te o clipa si daca il intalnesti in cale ofera-i cate ceva din bunatatea ta: ultimul ban din buzunar, o bucata de paine sau chiar o urare de bunastare si sanatate! Si daca o sa te injure, ce? Dupa ce vei pleca tu, sigur o sa fie surprins de reactia ta, si crede-ma, o sa-si doreasca sa procedeze si altul la fel ca tine, si maine altul, si poimaine altul, si tot asa pana ce lumea va deveni din ce in ce mai buna. Ce zici, esti de acord cu mine?
Daca as putea reduce, cu aceasta carte, un pic din procentul de rautate existent in lume, as fi si eu mai fericita. Nici eu nu sunt perfecta, ba chiar sunt departe de a fi perfecta. Si totusi, de ce va rog pe voi sa schimbati lumea? Pentru ca si eu vreau sa o schimb! Imi recunosc greselile, recunosc si greselile altora, dar totusi, nu arat altora cu degetul, greselile lor. Incerc sa fiu propiul meu judecator, sa actionez ca si cum altii au toate drepturile si eu nici unul, sa invat sa traiesc dar sa ii las si pe altii sa traiasca la randul lor, sa cred, ca mai exista totusi un strop de speranta in sufletul fiecaruia, ca inca nu a murit si ultimul strop de speranta ce mai exista in noi, speranta si dorinta de a crede, ca totusi nu mai suntem chiar atat de egoisti incat sa ne gandim numai la bunastarea noastra. Sa nu ne transformam in niste stafii dupa moarte, cautand sa ne reparam singuri greselile trecutului.
Haide-ti sa mai schimbam cate ceva acum, cat mai este inca timp, sa nu asteptam sa vina altii sa ne ajute, sa ne reparam singuri greselile trecutului!
Va multumesc!
joi, septembrie 14, 2006
Incercari
O parte din mine a murit,
O parte din mine traieste,
O parte din mine e rea,
O parte din mine iubeste!
Capitolul ``Framantari `` face parte din romanul ``Exista, oare, Dumnezeu?``, roman pe care am incercat sa il scriu, dar din cauza nerabdarii, romanul a iesit foarte scurt. Dar nu-i nimic, eu oricum voi incerca sa il public pe tot pe site. Sper sa va placa si mai sper sa nu creez dificultati in dezvaluirea opiniilor mele in contradictie cu lumea inconjuratoare :) !
Lasa-ma sa traiesc sub o raza de soare,
Lasa-ma sa visez sub cerul instelat,
Sa cred ca iubirea nu moare
Ucisa de un planset de om (copil) intristat!
Motto-ul acestui roman este:
Daca pamantul ar fi populat de o singura floare, oare ai rupe-o?
O parte din mine traieste,
O parte din mine e rea,
O parte din mine iubeste!
Capitolul ``Framantari `` face parte din romanul ``Exista, oare, Dumnezeu?``, roman pe care am incercat sa il scriu, dar din cauza nerabdarii, romanul a iesit foarte scurt. Dar nu-i nimic, eu oricum voi incerca sa il public pe tot pe site. Sper sa va placa si mai sper sa nu creez dificultati in dezvaluirea opiniilor mele in contradictie cu lumea inconjuratoare :) !
Lasa-ma sa traiesc sub o raza de soare,
Lasa-ma sa visez sub cerul instelat,
Sa cred ca iubirea nu moare
Ucisa de un planset de om (copil) intristat!
Motto-ul acestui roman este:
Daca pamantul ar fi populat de o singura floare, oare ai rupe-o?
sâmbătă, septembrie 02, 2006
Framantari-capitolul 1
Stam si ne intrebam oare de ce au loc atatea inundatii? De ce exista atatea cutremure? De ce oamenii se omoara intre ei fara nici o remuscare? Oare chiar exista Dumnezeu? Sau poate nu!Altfel, de ce ne-am indoi de bunatatea oamenilor? De ce am crede ca oamenii gandesc cu totul altceva atunci cand ne fac complimente? De ce nu mai suntem iubiti de catre propiii copii? De ce ne indoim de batranii nostri? De ce nu mai credem in ziua de maine si in propiile noastre puteri? De ce?
Sau poate toate astea sunt un test al lui Dumnezeu de a ne incerca, de a vedea daca inca mai suntem buni unul cu celalalt, de a ne intelege propiile temeri si dureri si de a ne uita inainte, la generatia urmatoare!?
Oare chiar avem incredere in viitorul nostru? Cum oare am putea crede ca, copiii nostri vor fi capabili sa schimbe lumea, cand de fapt nici noi nu am facut-o? Degeaba omori un criminal, cand de fapt, prin omararea acestuia devii tu insuti un criminal. Degeaba esti invidios pe averea altuia, cand de fapt, daca ai fi mai atent la pasiunile si priceperea unora dintre membrii familiei tale, ai descoperi ca poate si tu ai putea sa faci ceva in privinta sporirii bunului tau material. Trebuie doar sa ai vointa si capacitate de munca!
Oare chiar am devenit atat de rai incat Dumnezeu nu ne mai vrea pe acest pamant? Oare chiar credem ca noi suntem mai buni decat semenii nostri? Sau fructul oprit ne-a afectat pe toti in egala masura fara sa ne dam seama sau sa nu vrem sa ne dam seama?
Incep sa ma intreb daca Dumnezeu chiar exista sau l-am creat noi in nevoia de a mai infrana in noi instinctele rele? Sa nu uitam ca Iisus a fost, mai intai, condamnat la moarte de catre preotii musulmani si de abia mai apoi de catre oamenii de rand. Oamenii au ales mai intai criminalul, pe Baraba, si apoi pe Iisus, dar numai dupa ce acesta a murit.
Sa nu uitam ca omul a pornit mai intai, in evolutia sa pe scara umana, cu instinctul de vanatoare si acum vaneaza absolut totul, de la laudele sefului pentru munca depusa la birou, pana la cele nevinovate ale propiilor copii: ``Tati, esti minunat! Iti multumim pentru cadourile de Craciun!``; de la complimentele sotiei, pana la cele pe care le auzim pe strada in urma noastra:``Ia uite ce bine arata omul asta!``. Chiar si pe colegul de birou ajungem sa il invidiem, desi daca ne-am gandi putin, poate si el ar avea motive sa ne invidieze la randul sau.
In loc sa intrebam pe cineva cum a reusit in viata, noi ajungem sa traim cu temerea si invidia ca nu o sa fim niciodata ca ei. Se spune ca daca iti doresti cu ardoare ceva, poti in final sa capeti ceea ce iti doresti, dar numai cu ceva efort, ceea ce omul mai bine renunta si invidiaza decat sa depuna un pic de efort.
Iertati-ma ca inchei aici, dar totusi as mai avea ceva de adaugat, un citat de undeva!De unde? Nici eu nu stiu, deoarece nici eu nu imi scriu de unde le adun si strang laolalta. Iata:
``Insulta te aseaza sub inamicul tau, razbunarea te pune pe aceeasi trepta cu el, dar numai iertarea te inalta deasupra lui!``.
Sper ca veti intelege!
Sau poate toate astea sunt un test al lui Dumnezeu de a ne incerca, de a vedea daca inca mai suntem buni unul cu celalalt, de a ne intelege propiile temeri si dureri si de a ne uita inainte, la generatia urmatoare!?
Oare chiar avem incredere in viitorul nostru? Cum oare am putea crede ca, copiii nostri vor fi capabili sa schimbe lumea, cand de fapt nici noi nu am facut-o? Degeaba omori un criminal, cand de fapt, prin omararea acestuia devii tu insuti un criminal. Degeaba esti invidios pe averea altuia, cand de fapt, daca ai fi mai atent la pasiunile si priceperea unora dintre membrii familiei tale, ai descoperi ca poate si tu ai putea sa faci ceva in privinta sporirii bunului tau material. Trebuie doar sa ai vointa si capacitate de munca!
Oare chiar am devenit atat de rai incat Dumnezeu nu ne mai vrea pe acest pamant? Oare chiar credem ca noi suntem mai buni decat semenii nostri? Sau fructul oprit ne-a afectat pe toti in egala masura fara sa ne dam seama sau sa nu vrem sa ne dam seama?
Incep sa ma intreb daca Dumnezeu chiar exista sau l-am creat noi in nevoia de a mai infrana in noi instinctele rele? Sa nu uitam ca Iisus a fost, mai intai, condamnat la moarte de catre preotii musulmani si de abia mai apoi de catre oamenii de rand. Oamenii au ales mai intai criminalul, pe Baraba, si apoi pe Iisus, dar numai dupa ce acesta a murit.
Sa nu uitam ca omul a pornit mai intai, in evolutia sa pe scara umana, cu instinctul de vanatoare si acum vaneaza absolut totul, de la laudele sefului pentru munca depusa la birou, pana la cele nevinovate ale propiilor copii: ``Tati, esti minunat! Iti multumim pentru cadourile de Craciun!``; de la complimentele sotiei, pana la cele pe care le auzim pe strada in urma noastra:``Ia uite ce bine arata omul asta!``. Chiar si pe colegul de birou ajungem sa il invidiem, desi daca ne-am gandi putin, poate si el ar avea motive sa ne invidieze la randul sau.
In loc sa intrebam pe cineva cum a reusit in viata, noi ajungem sa traim cu temerea si invidia ca nu o sa fim niciodata ca ei. Se spune ca daca iti doresti cu ardoare ceva, poti in final sa capeti ceea ce iti doresti, dar numai cu ceva efort, ceea ce omul mai bine renunta si invidiaza decat sa depuna un pic de efort.
Iertati-ma ca inchei aici, dar totusi as mai avea ceva de adaugat, un citat de undeva!De unde? Nici eu nu stiu, deoarece nici eu nu imi scriu de unde le adun si strang laolalta. Iata:
``Insulta te aseaza sub inamicul tau, razbunarea te pune pe aceeasi trepta cu el, dar numai iertarea te inalta deasupra lui!``.
Sper ca veti intelege!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)