Operatiunea "Monstrul" [1976]

O carte pentru cei care vor sa isi aduca aminte de copilarie, de aventurile bunicilor de la tara.  Chiar daca este o carte de pescuit, aventurile din carte sunt descrise astfel incat iti vine sa iti iei tenesii in picioare si sa pleci la explorat locuri. O recomand, indiferent de varsta.

Un film exceptional, realizat in anul 1976, cu un an inainte sa ma nasc eu si cu un an inainte de moartea lui Toma Caragiu, personajul principal din acest film, un film realizat la un an dupa ce tatal meu a fost pentru prima oara in Delta Dunarii, in anul 1975, chiar la Mila 23. De atunci, nu a pierdut nici un an in care sa nu mearga prin acele locuri, si in special toamna.

Operatiunea "Monstrul lipsa"

Era intr-o noapte de inceput de toamna, pe data de 14 septembrie 2010, intr-o zi de sarbatoare, la o ora cand lumea se intoarce de obicei pe partea cealalta(3-4 dimineata). Cam asta este ora cand plecam de obicei in Delta, ca sa putem ajunge la timp in portul Tulcea pentru a putea prinde vaporul de ora 1 si jumatate.  Bagajele ne asteptau pregatite la usa: sculele, rucsacurile, momelile, minciogul, juvelnicul, scunele pliante, masa, caloriferul natural, mancarea la conserva si alte ustensile necesare concediului in Delta Dunarii. Noroc ca avem o masina mare, de 9 locuri, actualmente 8 locuri dupa mici modificari, ca sa ne incapa toate bagajele in ea si noi pe deasupra. Am plecat la drum in 5 insi, 3 femei si 2 barbati. Am pornit-o spre drumul Bucuresti - Urziceni, convinsi ca totul va fi ok. Ne-am inselat amarnic. Pe autostrada, la km 57, am facut o pana de motor care ne-a facut sa pierdem cateva ore pe banda de urgenta. Ciudat este faptul ca mama mea implinea 57 de ani chiar in acea zi. Am sunat un prieten sa vina sa ne tracteze, prieten care era plecat undeva prin tara dupa marfa, deoarece are un magazin cu materiale de constructii pe care trebuia sa il aprovizioneze. Am dat jos toate bagajele din portbagaj, deoarece motorul se afla sub el si masina se umpluse de fum. Se sparsese nu stiu ce teava la motor din cauza unei curele de transmisie care se largise si ar fi trebuit schimbata la timp, dar din pacate soferul nu a facut-o. Nu am avut triunghi reflectorizant, asa ca am folosit un rucsac care initial fusese rosu, dar cu timpul se decolorase de la soare in roz, in locul acestuia. Masina de politie si cea de paza a trecut de cateva ori pe langa noi, spunandu-ne sa eliberam banda de urgente, de parca am fi avut cum sa facem acest lucru. Cei de la paza ne-au spus ca ne aduc ei o masina de tractare, dar ca ne va costa cam 8 milioane de lei vechi. Am refuzat spunandu-le ca oricum chemasem un prieten sa ne tracteze, dar ca acesta va mai intarzia putin, deoarece era pe undeva prin tara. Fratele meu, pentru ca se plictisise, a asezat o patura in fata masinii, pe banda de urgenta si a inceput sa joace sah cu prietena lui. Dupa cateva ore a sosit si prietenul tatalui meu cu o dubita alba. Am mutat bagajele noastre in masina lui, pe care intre timp o descarcase ca sa nu vina cu ea plina de marfa la noi. Eu in masina din spate cu tatal si mama mea, fratele meu in dubita alba, impreuna cu prietena lui si soferul. Ne-am tractat cu o sfoara groasa si alba. Tin sa specific acest lucru, deoarece acest om nu cred ca era obisnuit cu tractarile, deoarece ne-a tractat pe autostrada cu 140 km la ora, desi dupa spusele lui, el avea la bord doar 120 km la ora. De parca nu erau suficienti cei 80 de km la ora, limita minima de pe autostrada. Dupa cum probabil ati ghicit, am fost opriti de un echipaj de politie ca sa ne dea amenda pentru depasirea vitezei legale pe autostrada. Va dati seama ca noi am depasit viteza legala pe autostrada fiind tractati? Noroc ca politistii il cunosteau pe acest prieten si ne-au iertat de amenda. L-am cam mustruluit si noi pe acest prieten din cauza vitezei, dar am zis multumesc ca macar s-a oferit sa ne tracteze. Am ajuns in Bucuresti si pe la Luica in drum spre atelierul auto, am oprit la semaforul dinspre Vitan-Barzesti, catre Ferentari. Un cersetor in scaun cu rotile a trecut printre cele 2 masini ale noastre si a vazut sfoara dupa ce am strigat la el "Ce faci prietene?". Nu vreau sa ma gandesc ce s-ar fi intamplat daca s-ar fi facut verde la semafor chiar atunci. As fi strigat "Zboara, puiule, zboara!"?
Am ajuns la atelierul auto, tatal meu a ramas acolo ca sa repare masina, iar noi ne-am dus  cu dubita prietenului la casa bunicii mele unde am lasat bagajele. A doua zi, cu noaptea in cap, am plecat din nou la drum, dupa ce am reparat masina. Pe drum, totul a fost in regula, palpitatii ne-a dat doar podul de la Giurgeni care era plin de gropi. Am ajuns la Murghiol si ne-am cazat la cineva care avea doua casute in curte, un fel de mini camping. Din pacate drumul catre canalul care ducea inspre Dunare il faceam doar cu masina, deoarece era foarte departe de locul unde stateam noi, nu ca la Mila 23 unde poti sa dai la peste chiar de pe ponton. Ajungeam si lasam acolo masina, schimband vehiculul cu roti cu unul cu carma. Toate si bune si frumoase, doar ca pestele nu prea tragea, nici pe canale si nici pe Dunare. Poate era vremea prea calda de vina pentru acea perioada a anului, poate nu aveam noi momeli suficient de bune sau nu am prins perioada de solunar. In excursie am fost si cu un viitor vecin, medic legist de meserie si patron de pompe funebre in timpul liber, care, ca sa mai treaca timpul, ne povestea cum isi gasea el pacientii atunci cand era chemat la datorie, din pacate, povestea aceste lucruri si cand eram la masa. Ba chiar l-a sunat fiica unei viitoare cliente, in timp ce dadeam la stiuca pe Dunare, ca sa faca planul pentru inmormantarea mamei sale, desi aceasta inca se mai afla in spital in stare vie. Nu am avut succes la pescuit decat in penultima zi, cand, din prea mult entuziasm si inconstienta, mama mea a bagat in juvelnic si stiucile carora strainii le spun "baby fish". Ne-am trezit cu politia de frontiera langa noi. Un tip cam in jur de 40 ani, un pic grasut, s-a apropiat de barca noastra si a scos dintr-un buzunar o ruleta. "-Permis de pescuit aveti?". "-Da!". "-Ia sa vad si eu ce ati prins! Ridicati juvelnicul din apa!" A inceput sa scoata pestele din juvelnic, unul cate unul, masurandu-l. "-Asta e prea mic! Asta e mort, dar tot il arunc in apa ca il mananca stiucile! Stiuca asta daca trag de ea ajunge la 40 de cm, cu toate ca are 39 jumate! 3 milioane amenda pe loc sau 6 milioane in 24 de ore, dar o platiti la Tulcea!" Dupa lungi discutii cu tatal meu, care a zis ca nu da el 100 de euro pe benzina ca sa ajunga la Tulcea, ne-a iertat de amenda, desi era indreptatit sa ne amendeze. Eu mi-am scos o hartie cu dimensiunile minime in cm ale pestilor care pot fi pescuiti in tara noastra si acum o port tot timpul la mine. Sper sa ii dezvat si pe ai mei de obiceiul de a mai pescui peste sub limita admisa, ca daca toata lumea ar pescui ca ei, atunci ar ramane apele Romaniei fara peste. Nici nu mai imi aduc aminte cand am plecat acasa, dar stiu ca nu am mai avut nici un incident pe drum, asa ca am ajuns cu bine acasa. A fost un concediu cu multe incidente, de care imi aduc aminte zambind, dar din care am invatat si multe lucruri: sa inveti sa pretuiesti locurile pe langa care treci, sa respecti si sa ocrotesti natura, sa ii inveti si pe altii sa faca exact aceleasi lucruri ca si tine, chiar daca sunt mai in varsta, sa te astepti oricand si la incidente neplacute, sa fii pregatit si pentru ce e mai rau si sa nu distrugi locurile, flora si fauna.

Mereu copii, indiferent de varsta

Cand eram copil, ma uitam la incaltarile lui tata si mi se pareau uriase, acum ma uit la incaltarile de copii mici si mi se par asa de frumoase si de dragalase...

"Eu sunt mic, tu fa-ma mare..."

Cimitirul din satul 1 Decembrie, judetul Ilfov

Biserica cu hramul Sfanta Maria, din satul 1 Decembrie, judetul Ilfov.  In acest loc, in stanga bisericii se afla un stejar foarte, foarte batran si cu o circumferinta foarte mare, de abia pot sa il cuprinda 2 persoane.

Monument din cimitirul satului 1 Decembrie.

Strabunicul meu, pe care nu am apucat sa il cunosc, era tigan ungur, luat de crescut de undeva de prin Ardeal. Mama mea este din Moldova, iar tatal meu este Muntean. Sincer, eu nu prea stiu ce etnie sunt. Poate cate putin din toate.

Traieste, dar lasa-i si pe altii sa traiasca!

Rasarit de soare in satul Mila 23, Delta Dunarii

Nu incerca sa ii schimbi pe altii! "Daca nu iti place de o persoana anume, inseamna ca nu te placi pe tine." Fiecare persoana este diferita. Daca am fi toti la fel, lumea ar fi banala. Incearca sa te inconjori numai de persoane pe care le admiri si daca ai rude pe care nu le placi, atunci incearca sa vezi mereu partea plina a paharului, incearca sa gasesti cate ceva bun la fiecare. Nimeni nu o sa se schimbe pentru ca tu nu il placi, o sa se schimbe numai daca esti un prieten bun in care are incredere si care stie ca ii vrea binele fara sa ii aduca aminte tot timpul de asta.
Daca vezi un negru si nu il placi, omul acesta te deranjeaza nu pentru ca este negru, ci pentru ca tu esti de fapt un rasist care nu suporta oamenii de alta culoare fata de a ta. Daca eu vad un om cu nasul mare, acesta imi creaza o stare de repulsie si nu pentru ca omul acela are nasul mare, ci pentru ca eu nu suport oamenii cu nasul mare. Deci mereu este vorba despre noi, nu despre cei din jurul nostru. 
Trebuie sa ne schimbam noi, nu sa ii schimbam noi pe altii.  E adevarat ca mai exista si oameni mediocri, oameni care nu sunt in stare sa gandeasca mai mult decat altii, oameni care nu se descurca in anumite situatii, oameni care nu gasesc o cale de iesire dintr-o problema si asteapta tot timpul ajutor de la altii. Pe acestia atat ii duce capul. Nu suntem toti genii si poate tocmai de aceea fiecare om in parte este special, fiecare dintre noi suntem acolo ca sa ii amuzam pe altii, intotdeauna va exista cineva mai bun decat noi sau noi vom cauta mereu pe cineva pe care sa il admiram, sa incercam sa devenim la fel de apreciat ca si el si spre a carui inteligenta sa aspiram.
Cunoaste-te in primul rand pe tine si apoi pe altii! Ce ne defineste? Muzica pe care o ascultam, caracterul pe care il avem in societate, cunostintele generale pe care le detinem, capacitatea de a analiza lucrurile, vointa de a ne depasi mereu limitele, dorinta de le darui si altora un pic din timpul nostru.
Mie personal nu imi plac manelele, in schimb as asculta mereu muzica clasica. Asta ma defineste pe mine. Muzica clasica este pentru cei visatori, asa cum muzica house este pentru cei care vor sa traiasca clipa, muzica hip-hop este pentru persoanele care sunt suparate pe societate, manelele pentru cei care nu stiu cum sa faca schimbarea catre o viata mai buna, jazzul este pentru persoanele care pun mare pret pe sufletele oamenilor, rockul pentru cei care vor sa traiasca liber, fara constrangeri, muzica ambientala este pentru cei care nu se intorc niciodata sufleteste din vacanta sau care traiesc acasa cu trupul si in Caraibe, spre exemplu, cu sufletul. Muzica este un lucru care ne defineste ca oameni desi multi dintre noi nu cred acest lucru.
Cunostintele generale sunt la fel de importante sau macar faptul ca ne place sa citim carti. Desi multi dintre noi nu isi dau seama, beletristica si cunostintele generale ne ajuta sa gandim, sa inclinam si sa punem in balanta faptele, astfel incat sa luam mereu decizia cea mai buna. Sunt lucruri banale carora nu le dam importanta dar care ne definesc ca oameni. 
Faptul ca detinem un animal sau ca ne place sa ingrijim o planta, spune multe lucruri despre noi.  Daca avem un animal de companie, acest lucru spune despre noi ca suntem dispusi sa oferim dragoste, ingrijiri si sfaturi neconditionat, iar faptul ca ne place sa ingrijim flori, inseamna ca suntem niste persoane romantice carora le place la randul lor sa fie rasfatate la fel cum le rasfatam si noi pe ele. 
Daca avem timp sa ne oprim din drumul nostru ca sa ii zambim unui copil inseamna ca ne place sa luam din natura tot ce e frumos, ca ne plac fiintele inocente si nedescurcarete si pe care suntem mereu dispusi sa ii ajutam, ca ne place sa oferim dragoste si sa fim iubiti si rasfatati la randul nostru.
Ii tratam, inconstient, pe ceilalti, la fel cum am vrea sa fim tratati si noi.  E normal sa vrem mereu acest lucru, sa fim tratati cu respect, deoarece nedreptatea si minciuna dor mereu, indiferent de situatie. Nici noua nu ne place sa fim mintiti, inselati, injurati sau tratati cu dispret. Ii tratam urat numai pe cei care nu vor sa ne trateze exact asa cum vrem sa fim noi tratati, suntem furiosi pe cei care nu vor sa ne respecte si pe cei care ne desconsidera ca oameni, ne subestimeaza inteligenta si modul de a intelege lucrurile, cei care nu au incredere in noi, cei care se poarta cu noi exact asa cum altii s-au purtat cu ei in trecut si desi acele persoane au gresit in modul cum i-au tratat, ei se poarta inconstient la fel, deoarece ei se razbuna intr-un fel pe persoanele respective, cautand o persoana "mai slaba de inger" decat ei si pe care cauta sa o controleze pentru a-si demonstra lor insisi ca inca mai au autoritate asupra altora, ca inca mai pot detine controlul, ca inca mai sunt siguri pe sine, cand de fapt nu este deloc asa. Ei nu isi dau deloc seama ca se distrug sufleteste si mental atat pe ei insisi, cat si pe persoanele pe care incearca sa le controleze.
Respectul de sine este tot ce conteaza! Noi suntem importanti dar asta nu inseamna ca trebuie sa ii tratam pe ceilalti cu mediocritate. Respecta si vei fi respectat la randul tau!

Si acum Somewhere Over The Rainbow, pentru ca mai sunt inca cu gandul la vacanta :)
    
  Asculta  mai multe  audio   ambientala

Pana cand iubirea dintre noi doi se va stinge

Atunci cand doi oameni se casatoresc, se fac niste juraminte in care se spune "Pana cand moartea ne va desparti", desi acest lucru este impropiu spus, deoarece atunci cand iubesti o persoana, chiar si dupa moartea ei tu mai ai sentimente pentru ea. Dorul de cineva foarte drag trece greu. Iubirea se stinge in timp si deodata iti dai seama ca nu mai iubesti persoana respectiva. Asa ca "Pana cand iubirea dintre noi doi se va stinge" e mai corect spus.
Leonard Cohen - Dance Me to the End of Love (tradusa in romana)
    
  Vezi  mai multe  video    din   muzica

Flora specifica Deltei Dunarii

Locul in care am dat la crap si la caras, aproape de Mila 23.

Locul in care am dat la stiuca, pe canalul Razboinita.

Pe canalul Razboinita, am mers mult timp pe o apa plina de iarba, in locuri pe unde alti barcagii mai neexperimentati le-ar fi fost frica sa mearga.

Dimineata in Mila 23

Pe pontonul lui Monea Tiganov din satul Mila 23.