Cand nu folosim internetul ne scriem scrisori sau comunicam la telefon cu persoanele aflate la mare distanta de noi. Cand nu folosim internetul iesim in lume ca sa socializam si cu alte persoane fata de vecinii nostri. Cand nu folosim internetul nu ne mai doare capul asa de tare de la monitorul calculatorului si avem mai mult timp pentru noi insine si pentru a citi o carte sau a ne plimba prin ploaie. Cand nu folosim internetul iesim afara la o tabla sau la o bauta cu prietenii seara la terasa.
Cam asa era acum mai bine de 10 ani de zile cand nu aparuse inca internetul la scara larga in Romania. Atunci existau reviste pentru tineret in care puteai sa dai un anunt si in care puteai sa scrii ce vrei si astfel ajungeai sa socializezi si cu alte persoane decat prietenii tai. Am dat si eu cu sora mea un astfel de anunt la revista "Vox pop rock", o revista foarte respectata la vremea aceea de catre fanii muzicii rock, dar si a celor care ascultau Beatles sau Queen. Problema este ca nu ma asteptam sa primesc sute de scrisori de parca as fi fost o vedeta deja consacrata. Pe atunci eram fana a muzicii rock, mai precis a genului grunge (NIRVANA). A venit intr-o zi postasul la mine cu un sac de scrisori (saracul de el, cat a avut de carat). Am ramas socata. Nu ma asteptam sa primesc atatea scrisori intr-o singura saptamana, doar pentru simplul motiv ca la vremea respectiva il adoram pe Kurt Cobain, de fapt si in ziua de azi as mai asculta albumul Nevermind, cel mai bun album al acestei formatii, toate piesele acestui album fiind incluse pe dublul CD "The very best of Nirvana". Am luat sacul cu scrisori si le-am varsat in mijlocul camerei, trebuind de altfel sa inapoiez sacul inapoi postasului, deoarece era proprietatea Postei Romane. Dupa o perioada de cateva zile dupa ce am citit scrisorile, am inceput sa le sortez pe trei categorii: cele foarte naspa, adica cele cu foarte multe greseli de ortografie si care nu aveau nimic in comun cu anuntul meu, cele interesante la a doua categorie si cele foarte frumoase la a treia categorie, adica cele care erau scrise foarte frumos si de catre persoane foarte inteligente. Le-am legat cu elastice de cauciuc in cate trei teancuri de ganduri si oameni care vor sa se cunoasca.
Nu stiu daca a fost tineretea mea de vina sau poate doar faptul ca acum 10 ani inca mai aveam o gasca in care imi petreceam serile de dupa scoala, dar pe vremea aceea, pe timpul celor 20 de ani, ieseam cu gasca la "terasa" si beam cate o bere sau cate o cola la sticla de sticla, iar cate unii baieti care nu prea tineau la sanatatea lor, mai beau din cand in cand si cate o vodca. Dupa ce terminam iesirea la "terasa" care de fapt nu era decat cimentul din fata magazinului, dar un pic mai inalt decat restul trotuarului, luam drumul casei, dar nu ne culcam ci luam un casetofon cu baterii si cu casete si ne strangeam toti in fata unei frizerii unde ascultam muzica rock (Metalica ascultam de obicei, deoarece aceasta formatie le placea mai mult baietilor). Adoram sa derulez casetele cu pixul sau cu creionul. Deja devenisem experta si le derulam exact la melodia pe care vroiam sa o ascult. Acum, Cd-urile, pardon, MP3-urile nu au farmecul casetelor carora le scoteam doua bucatele de plastic pentru a nu risca sa le stergem din greseala.
Ne duceam la concerte rock unde eram controlati la sange de politisti. Nu eram lasati cu brichete, bauturi alcoolice, iar la sticlele de suc ne era smulsa eticheta pentru a nu face reclama. Pe atunci, organizatorii de spectacole erau oameni destepti si asezau pe terenul de fotbal, folii de cauciuc pentru a proteja gazonul de deteriorare. Ieseam in parc la plimbare cu prietenii si ne certam cu gardienii publici deoarece nu ne lasau sa calcam pe iarba sau sa stam "incorect" pe banca, adica in cu totul alta pozitie decat cea a sezutului. Ne jucam lapte gros ca sa ne amintim de copilarie sau ne suiam pe statui la pedepsele din jocul Fazanul ca sa strigam "Cucurigu". Ne balaceam in apa murdara din Tineretului sau Herastrau. Ne faceam poze in parc, la nenea acela batran care avea un aparat foto la fel de batran ca si el.
Pe vremea aceea, profesorilor nu le erau rusine sa danseze cu noi la petrecerea de absolvire a liceului de teama ca vor fi filmati si postati pe internet. Mai exista si cate o altercatie in care se formau imediat sustinatori de o parte si de alta a batausilor. Comentam pe ascuns scenele de sex din filme. Ne bucuram de fiecare data cand gaseam jocul "Nu te supara frate" la librarie sau cand se elibera masa de biliard la terasa. Mancam guma Turbo si dadeam surprizele celor mai mici ca noi. Faceam excursii la munte din alocatia stransa de-a lungul unui an intreg. Intotdeauna trebuia sa existe in grup un tip cu chitara si care tinea loc de acompaniamentul cantecelor din caietul la care tineam atat de mult. Stateam in cabane in care dormeam si cate 14 insi in camera si in care toaleta era ori in capatul opus holului, ori afara, in frig, asa cum era la cabana Babele.
Imi e tare dor de vremurile acelea... Ma gandesc, oare ce or mai face vechii mei prieteni din gasca? Ma duc sa ii intreb si poate ii invit si la o terasa deoarece tocmai s-a deschis una in cartierul meu, exact in locul unde odinioara exista o cofetarie unde altadata eram invitate de catre baieti la cate o amandina si un pahar de brifcor pe banii parintilor.
Si cine stie, poate daca se reuneste gasca, voi renunta o perioada si la internet... Cine stie?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu